Numeroase obiecte de patrimoniu, reprezentând umbrele, evantaie şi broderii, sunt expuse în premieră la Târgu-Mureş, începând de luni, timp de două săptămâni, în cadrul expoziţiei “Artă şi măiestrie în China”, vernisajul urmând să aibă loc vineri, în prezenţa ambasadorului Chinei la Bucureşti, Huo Yuzhen. “Expoziţia reprezintă pentru târgumureşeni un lucru extraordinar unde se pot vedea lucruri care nu au mai fost încă la Târgu-Mureş. Evantaie, umbrele şi broderii – este pentru prima dată la Târgu-Mureş. A fost pentru prima dată la Bucureşti, Sibiu, Deva, Alba Iulia, iar de aici va merge la Cluj Napoca. Exponatele sunt aduse din China şi ele reprezintă obiecte de patrimoniu”, a declarat Vasile Palcu, secretarul Asociaţiei de Prieteni cu Republica Populară Chineză, citat de Agerpres. Expozitia este deschisă la Parterul clădirii din Piaţa Trandafirilor nr.48, de luni până vineri între orele 9.00 -13.00, 15.00 – 18.30, iar sâmbătă între orele 09.00 – 13.00. (S.T.)
Numeroase obiecte de patrimoniu, reprezentând umbrele, evantaie şi broderii, sunt expuse în premieră la Târgu-Mureş, începând de luni, timp de două săptămâni, în cadrul expoziţiei “Artă şi măiestrie în China”, vernisajul urmând să aibă loc vineri, în prezenţa ambasadorului Chinei la Bucureşti, Huo Yuzhen. “Expoziţia reprezintă pentru târgumureşeni un lucru extraordinar unde se pot vedea lucruri care nu au mai fost încă la Târgu-Mureş. Evantaie, umbrele şi broderii – este pentru prima dată la Târgu-Mureş. A fost pentru prima dată la Bucureşti, Sibiu, Deva, Alba Iulia, iar de aici va merge la Cluj Napoca. Exponatele sunt aduse din China şi ele reprezintă obiecte de patrimoniu”, a declarat Vasile Palcu, secretarul Asociaţiei de Prieteni cu Republica Populară Chineză, citat de Agerpres. Expozitia este deschisă la Parterul clădirii din Piaţa Trandafirilor nr.48, de luni până vineri între orele 9.00 -13.00