Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La superemisiunea «Plasa de stele», Dan Negru plăteşte farsele şi cu 4.000 €! EXCLUSIV

Publicat in Libertatea, luni 7 mai 2012 ·

Dan Negru are o misiune grea la “Plasa de stele!”, de la Antena 1, căci mai toate vedetele cărora li se înscenează farse vor să fie plătite înainte ca imaginile cu pricina să fie difuzate. Cea mai mare sumă cerută vreodată este, potrivit unor surse, de 4.000 €. Dan Negru are o misiune grea la “Plasa de stele!”, de la Antena 1, căci mai toate vedetele cărora li se înscenează farse vor să fie plătite înainte ca imaginile cu pricina să fie difuzate. Cea mai mare sumă cerută vreodată este, potrivit unor surse, de 4.000 €.

“Plasa de stele” i-a scos peri albi lui Dan Negru, căci multe dintre farsele înscenate vedetelor nu ajung să fie difuzate de Antena 1, iar munca întregii echipe, dar şi banii investiţi se duc pe Apa Sâmbetei: “Se fac cheltuieli mari cu fiecare ediţie, căci uneori sunt distruse maşini, geamuri sau chiar case! Dacă vedeta care cade în plasă refuză ca imaginile să fie difuzate pe post, căci se teme de penibil, atunci intervin avocaţii producţiei, care negociază la sânge cu aceasta. Au fost artişti care şi-au schimbat părerea după ce au primit 500 de euro, însă cineva nu s-a lăsat până nu a obţinut 4.000 de euro. S-au dat aceşti bani, deşi bugetul unei emisiuni nu e mare!”, ne-a declarat un angajat al Antenei 1.

Politicienii nu ştiu de glumă

Sunt însă, potrivit aceleiaşi surse, şi vedete care, oricât de mulţi bani le- ai da, refuză să colaboreze: “În general, politicienii sunt foarte urâcioşi şi nu vor să apară nici dacă le dai luna de pe cer, ba chiar ne ameninţă cu tribunalul!”. Iar fazele pe care le vedeţi pe post şi care vă ţin cu sufletul la gură sunt difuzate doar cu acordul vedetelor. Nu de alta, dar cum scenariul e uneori de infarct, producătorii se tem pentru sănătatea “victimelor”.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum o ora
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Măsuri de siguranță la Planșeul de sub Piața Unirii. Prefectul Capitalei a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență. „Pot ceda elemente de structură"

Ziare.com acum o ora
Mugur - Mihai Toader, prefectul Capitalei a convocat Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la planşeul Unirii, a anunţat Primăria Sectorului 4. Reprezentanții acesteia au precizat că degradările planșeului s-au accentuat semnific

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 5 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa/ Nu au fost persoane rănite şi nici urme de poluare - VIDEO

News.ro acum 3 ore
O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa, în urma acestui accident nefiind persoane rănite. Totodată, nu s-au înregistrat urme de poluare.

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 3 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Video Viitura pe Dunăre, aşteptată la Budapesta de mii de turişti: „Imposibil să mai faci o poză cu Parlamentul de jos”

Adevarul acum o ora
Deși apele revărsate ale Dunării au acoperit falezele preferate de turiști, mulți curioşi - vizitatori şi localnici - continuă să se apropie de zonele inundate pentru a surprinde imagini inedite.

Germania va instala sisteme antirachetă pe trei noi avioane guvernamentale folosite de lideri de rang înalt, potrivit publicației Spiegel

G4Media acum 57 minute
Germania va instala sisteme antirachetă pe trei noi avioane guvernamentale folosite de lideri de rang înalt, a relatat vineri publicaţia Spiegel, citată de Reuters, transmite Agerpres. Ministerul german al Apărării urmează să prezinte spre aprobare

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 6 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

20°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°