Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ludovic Orban: România poate fi amendată cu 30.000 de euro pe zi dacă nu adoptă legea "Big Brother"

Publicat in Antena 3, luni 7 mai 2012 ·

România riscă amenzi de peste 30.000 de euro pe zi în cazul în care nu va adopta cât mai repede legea privind retenţia datelor, cunoscută şi ca legea "Big Brother", pentru care este deschisă procedură de infringement împotriva ţării noastre. Declaraţia a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe, Leonard Orban.

"Aş insista doar asupra chestiunii legate de transpunerea Directivei privind retenţia datelor. Urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona s-au produs modificări inclusiv în ceea ce priveşte gestiunea cazurilor de încălcare a Tratatului şi în cazul netranspunerilor funcţionează sistemul sancţiunii financiare. Dacă în scurt timp nu vom adopta această lege, riscăm să plătim câteva zeci de mii de euro pe zi. Pe zi şi pentru fiecare zi de întârziere România va trebui să plătească undeva la peste 30.000 de euro. Este esenţială luarea cât mai repede posibil a măsurilor de remediere a situaţiilor care au dus la declanşarea procedurilor de încălcare a Tratatului", a spus Orban, citat de Mediafax.

Orban a mai precizat că împotriva României se află în derulare în total 47 de proceduri de infringement declanşate de Comisia Europeană. Şase dintre acestea, susţine ministrul, "reclamă luarea unor măsuri urgente de remediere".

Conform legislaţiei europene, sancţiunile financiare dispuse de Comisia Europeană ca urmare a încălcării Tratatului de către state membre nu pot fi aplicate decât după o hotărâre a Curţii Europene de Justiţie din Luxemburg.

România riscă amenzi de peste 30.000 de euro pe zi în cazul în care nu va adopta cât mai repede legea privind retenţia datelor, cunoscută şi ca legea "Big Brother", pentru care este deschisă procedură de infringement împotriva ţării noastre. Declaraţia a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe, Leonard Orban.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 37 minute
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 8 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 4 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 5 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 3 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 11 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 9 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 10 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Vremea

București
acum

-0°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°