In conformitate deloc fericita cu art. 91, cap. II din Constitutie privind prerogativele monopoliste ale presedintelui in exercitiu, politica externa a Romaniei este de opt ani (2004-2012) prizoniera unui politician avid de putere, cu porniri totalitare, dedicat raului public, pagubos si incapabil sa promoveze interesul national. Instrumentul ei, diplomatia romana moderna, cladita de un secol si jumatate pe descifrarea acestui interes, pe intelepciune si relatii personale cu parteneri de cursa lunga, in primul rand din Europa, dar si din alte parti, a fost abandonat. Ministerul de Externe este o zona calamitata, iar pagubele provocate in interior de proasta administrare a relatiilor cu exteriorul sunt coplesitoare, in toate directiile, in social, in economic, in dezvoltare, turism, educatie, imagine de tara etc. Apropiatul summit NATO de la Chicago (20-21 mai) ofera Guvernului Victor Ponta oportunitatea unica sa porneasca grabnic confruntarea decisiva cu presedintele, pentru repunerea in drepturi a politicii externe traditionale romanesti si a postulatelor sale omologate in timp...
La Chicago, NATO, asa cum o stim de 63 de ani, o structura primara Europa – SUA si abia recent un instrument pentru rezolvarea unor probleme globaliste, trebuie sa se reinventeze, sau sa dispara. Sa se schimbe radical, dupa cum ar dori presedintele Obama sa se intample spre mandria orasului sau natal, sau, dupa cum cred unii la Londra si in alte parti, sa renunte la ambitii globaliste si, dupa pierderea legitimitatii in Afganistan, sa se intoarca spasita acasa, in Europa si sa aibe grija de locul unde a venit pe lume; sau, in sfarsit, sa se prabuseasca la prima mica zgaltaiala, dupa cum crede ministrul polonez Sikorski, al Afacerilor Externe. Agenda summitului vizeaza insasi stalpii de rezistenta a organizatiei, este complexa si foarte dificil de realizat, in conditiile crizei fi
