Vladimir Putin va fi învestit astăzi în funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse în cadrul unei ceremonii care va fi transmisă în timp real pe Youtube, anunţă Interfax.
ora11:30 Vladimir Putin a depus jurământul pe Constituţia rusă, redevenind astfel preşedintele Rusiei, pentru un al treilea mandat.
"Jur, în calitate de preşedinte al Federaţiei Ruse, să respect drepturile şi libertăţile poporului şi ale cetăţeanului", a afirmat el, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Kremlin. Cu mâna dreaptă pe Constituţie, el a depus jurământul în faţa a 3.000 de invitaţi, după care a fost intonat imnul rus.
Anterior, preşedintele aflat la sfârşit de mandat, Dmitri Medvedev, a pronunţat ultimele cuvinte în calitate de şef al statului: "Sunt bucuros astăzi că Vladimir Putin devine preşedinte, este un om cu experienţă şi un lider puternic", an afirmat el.
Ceremonia de învestire a şefului statului se desfăşoară în trei săli ale Marelui Palat al Kremlinului. La intrare, preşedintele ales a primit raportul directorului administrativ al Kremlinului, apoi a urcat pe scara pentru festivităţi, a străbătut câteva încăperi şi a ajuns în sala Sfântului Andrei, unde a fost adus steagul Rusiei şi emblema prezidenţială.
La 10:55 (ora României), Vladimir Putin era escortat de 10 motociclete către Kremlin.
Rămâi pe capital.ro pentru a afla mai multe detalii despre ceremonie
Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale organizate la începutul lunii martie în Rusia, acesta fiind al treilea mandat al lui Putin. În Rusia, şase televiziuni vor transmite în direct ceremonia, vor fi difuzate proiecte speciale, dedicate liderului forte al Rusiei. Este pentru prima dată în istoria contemporană a Rusiei când se acordă o atât de mare atenţie preluării atribuţiilor preşedintelui, informează Agerpres, citând presa rusă.