Mesajul a fost trimis. Multumesc!

57.000 de sarmale oferite gratuit de Ziua Europei, în sectorul 2

Publicat in Adevarul, luni 7 mai 2012 ·

Un număr de 57.000 de sarmale tradiţionale româneşti vor fi servite gratuit bucureştenilor care vor participa la festivităţile organizate miercuri, începând cu ora 13.00, în faţa Primăriei sectorului 2.

Pentru al şaselea an consecutiv, Primăria Sectorului 2 va marca printr-o serie de acţiuni Ziua de 9 Mai, în care au avut loc mai multe evenimente importante. Este vorba despre Ziua Europei, stabilită la Milano în anul 1985 de Consiliul Europei, dobândirea independenţei de stat a României la 9 mai 1877 şi sfârşitul războiului şi victoria împotriva fascismului în Europa.

De la eveniment nu va lipsi celebra parada militară, cu defilări ale efectivelor Poliţiei Locale a Sectorului 2, demonstraţii de arte marţiale şi de intervenţie la misiuni de ordine publică muzică de fanfară, cântece şi dansuri populare.

Primăria Sectorului 2 a pregătit 13 locuri în care se vor distribui gratuit porţiile de sarmale tuturor bucureştenilor care vor să sărbătorească Ziua de 9 Mai, respectiv:

- Primăria Sectorului 2

- Circul Globus

- Parcul Floreasca din cartierul Floreasca

- Parcul Plumbuita din cartierul Colentina

- Parcul Lunca Florilor din cartierul Baicului

- Parcul Motodrom din cartierul Fundeni

- Bulevardul Chişinău numerele 6 – 8, în faţa Complexului Miramar,

- Parcul Florilor din cartierul Pantelimon

- Parcul Sfântul Pantelimon din cartierul Pantelimon

- strada Paroşeni numărul 26 – la sediul secţiei Poliţiei Locale a Primăriei Sectorului 2 din cartierul Tei

- Parcul Tei din cartierul Tei

- Şcoala numărul 40 din strada Periş numărul 27 din cartierul Andronache

- Parcul Creangă din cartierul Creangă.

Servirea porţiilor de sarmale se va face la Primăria Sectorului 2 începând cu ora 14.00, iar la celelalte 12 zone va începe de la ora 11.00.

Manifestările dedicate Zilei de 9

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 34 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°