Înainte de a-și încheia misiunea în România, Jeffrey Franks, negociator şef al misiunii FMI pentru România, vine la Universitatea din Pitești pentru a susține o conferință pe teme economice.
Marți, negociatorul şef al misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks vine la Pitești. El va vizita Universitatea din Pitești, unde va ține o conferință cu tema: "Repere economice româneşti, compatibile politicilor financiare ale FMI", conform unui comunicat de presă emis de instituția de învățământ superior.
Jeffrey Franks va conferenţia începând cu orele 17:30, în amfiteatrul CC1, fostul Centru de Calcul, B-dul Republicii, nr. 71.
Acţiunea se încadrează în preocupările conducerii Universităţii din Piteşti de creşterea vizibilităţii interne şi internaţionale, de promovare a programelor de studii şi încheierea de noi parteneriate cu universităţi de prestigiu din lume.
Franks vine la Pitești înainte de a-și încheia mandatul de reprezentant al Fondului Monetar Internațional (FMI) în România, programat să ia final la începutul acestei luni.