Domnul Gheorghe Holovati are 86 de ani şi ar fi trebuit să aibă o existenţă relativ normală. Totuşi, la 15 ani, a trăit ceva care l-a marcat definitiv. Născut în Bucovina de Nord, a apucat prima parte a ”raiului sovietic” năpădit peste provincie, între 1940 şi 1941. Românii de acolo, după câteva luni de ”luptă de clasă”, foamete şi persecuţii etnice, ar fi făcut orice să evadeze din lagărul comunist. Ca să nu îi mai ia ”la bucată”, securiştii sovietici s-au gândit să îi termine ”en gros” pe reacţionari. Aproape orice polonez ştie despre masacrul de la Katyn. Românii, însă, nu ştiu aproape nimic despre măcelul de la Fântâna Albă, a cărui istorie ne-a relatat-o ultimul martor ocular aflat în viaţă.
● Rep: Ştiu că iniţial familia dvs se numea Căpăţână...Cum aţi ajuns Holovati?
G.H.: Mai demult, în timpul Imperiului Austro-Ungar, autorităţile centrale îi încurajau pe ucrainienii din Bucovina, aveau nevoie de ei contra Imperiului Ţarist. Din cauza asta, în mai multe sate pur româneşti, autorităţile locale dominate de ei au schimbat numele oamenilor. Ucrainienii erau bogaţi, mulţi erau cu pământuri. Un străbunic al meu s-a trezit cu numele schimbat din Căpăţână în Holovati, care în ucraineană înseamnă cam tot aia.
● Rep: Satul dvs, Trestiana, actualmente Dimcea era pur românesc?
G.H.: În mare majoritate. Din 350 de familii doar vreo 15 erau neromâneşti: 3 familii de evrei, 3 de nemţi, ceva ucrainieni şi ţigani. Până la invazia rusă din 1940 trăisem toţi în pace...
● Rep: Cum s-a desfăşurat invazia?
G.H.: Sovieticii organizaseră totul din vreme, inclusiv sistemul represiv, au fost foarte organizaţi, în sensul relelor care ni s-au petrecut. În sat la noi, ca şi în restul de localităţi, aveau din timp structuri informative care s-au activat. La noi erau 3 oameni, doi români şi un ucrainean, despre care noi nu bănuiam nimic. E adevărat, că ma
