Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Nelson: Scutul de la Deveselu nu va duce la un nou război rece

Publicat in GAZETA de SUD, luni 7 mai 2012 ·

Renumitul consultant pe probleme de politică externă, dr. Daniel Nelson, a declarat, într-un interviu acordat GdS, că România a devenit stat-cheie în sistemul de apărare a Europei împotriva posibilelor ameninţări teroriste şi că trebuie să colaboreze cu mai multe agenţii de colectare a informaţiilor din mai multe ţări. În prezent, Daniel Nelson este membru marcant al Centrului pentru Controlul Armelor şi preşedinte al unei companii din America. A lucrat în trecut pentru guvernul SUA, a fost consultant pe politică externă al unui senator candidat la funcţia de preşedinte al SUA şi decan al Colegiului de Artă şi Ştiinţe al Universităţii din New Haven.

GdS: Cum se mişcă lucrurile în privinţa bazei militare de la Deveselu?

Daniel Nelson: În primul rând, trebuie să vă spun că sunt anumite lucruri pe care nu le putem discuta, dar este clar că angajamentul rămâne şi că lucrurile se derulează normal. În acordul cu România este o prevedere care spune că cel puţin doi ani se vor face teste. Aceasta este o bază militară pe pământ, ceea ce înseamnă că are un fel distinct de ţintire, aspecte tehnice diferite, iar personalul militar român are nevoie de antrenament. Din câte ştiu eu, nu vor fi întârzieri. Acum suntem în faza exploratorie a construcţiei, încă nu s-au făcut săpături în pământ.

GdS: Ce este nou în privinţa bazei de la Deveselu?

D.N.: Va fi construită pe pământ. Apoi este vorba despre sistemul de ţintire, de identificare a ţintei, de conexiunea sistemului radar amplasat în Turcia cu rachetele din România. Vor trece mai mult de doi ani până când sistemul va deveni complet operaţional.

GdS: Schimbările politice din România pot întârzia proiectul?

D.N.: În primul rând, o înţelegere este o înţelegere, apoi un tratat este un tratat. Ştiu, urmează alegeri locale, vine un nou guvern, sunt multe lucruri care se pot s

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 52 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Directorul general al Hidroelectrica anunţă că va dona 20% din salariul său către Fundaţia Hidroelectrica în vederea susţinerii proiectelor sociale / ”Cu siguranţă nu voi rezolva problema deficitului bugetar”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al Hidroelectrica, Kàroly Borbèly, anunţă că va dona 20% din salariul său către Fundaţia Hidroelectrica în vederea susţinerii proiectelor sociale,chiar dacă acest lucru ”nu va rezo

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 43 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°