Pentru prima oară după opt ani, stânga revine la putere. Ponderea forţelor în cabinetul Ponta nu lasă nicio şansă pseudo-liberalilor
Deşi teoretic avem o guvernare social-liberală, practic, guvernul lui Victor Ponta respiră prin toţi porii o orientare masivă spre stânga. Atât premierul, Ponta, cât şi vicepremierul, Florin Georgescu, sunt cunoscuţi pentru aplecarea lor spre politicile de această sorginte. Ponta a „revoluţionat“ TSD-ul şi, într-o măsură, PSD-ul în întregimea sa, iar Georgescu este un adept convins al măsurilor economice socialiste. Alături de cei doi, portofolii importante au şi alţi PSD-işti din nucleul ideologic dur. De cealaltă parte, deşi egali ca număr, miniştrii liberali sunt ori lipsiţi de anvergura necesară impunerii unei direcţii, ori departe de idealurile de dreapta ale partidului. Faptul că UNPR, o formaţiune politică de centru-stânga cu rădăcini în PSD, susţine Guvernul este o dovadă în plus. De altfel, majoritatea primelor măsuri anunţate de noul executiv nu au de-a face cu o guvernare de dreapta. Cât de scumpe sunt promisiunile unei guvernări de stânga
Pe când erau în opoziție, politicienii social-liberali criticau orice măsură guvernamentală, respingeau relația cu FMI și se angajau să rezolve rapid problemele economiei şi ale populaţiei. Dar cu ce preţ?
Creșterea salariilor bugetare până la nivelul din iunie 2010, restituirea CASS pentru tranșele de pensie sub 740 de lei, scăderea CAS pentru angajatori, facilități fiscale pentru înființarea de noi locuri de muncă ori pentru munca part-time, creșterea salariului minim, credite pentru IMM-uri, dar și depolitizarea funcțiilor publice, reorganizarea ANAF ori cheltuirea mai judicioasă a banilor de la buget. Sunt unele dintre cele mai importante prevederi din programul de guvernare al Uniunii Social Liberale, o bună parte din ele fiind clar măsuri de stânga, soc