Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecat într-un proces de trafic de persoane Avocatul Şişu contestă pedeapsa pentru favorizarea infractorului

Publicat in Ziua Constanta, luni 7 mai 2012 ·

Condamnat pentru favorizarea infractorului şi obligat de Curtea de Apel Constanţa la plata unei amenzi penale de 10.000 de lei, avocatul constănţean Virgil Şişu, înscris în Baroul Bucureşti, a atacat cu recurs decizia instanţei. Sentinţa împotriva sa a fost pronunţată în cursul lunii trecute, într-un dosar care priveşte traficul de persoane. Indivizii pe care avocatul a fost acuzat că a încercat să-i sprijine au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea între trei şi şapte ani, majoritatea fiind cu executare efectivă, în penitenciar. Decizia ca avocatul să fie condamnat să achite o amendă penală a fost luată în condiţiile în care apărătorul a avut o conduită bună înainte de săvârşirea faptei, dar şi pentru că infracţiunea de care era acuzat avea un minim de pedeapsă de trei luni, astfel încât a putut fi schimbat cu amenda penală. Conform Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, suspecţii pe care avocatul constănţean i-ar fi sprijinit ar fi fost implicaţi în traficarea a 28 de femei, pe care le-ar fi transportat în Olanda, Spania şi Germania, pentru practicarea prostituţiei. Ca urmare a recursurilor declarate în cauză, procesul se va relua la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul urmând să fie trimis pe masa judecătorilor Curţii Supreme imediat ce se va motiva sentinţa de la Constanţa. Condamnat pentru favorizarea infractorului şi obligat de Curtea de Apel Constanţa la plata unei amenzi penale de 10.000 de lei, avocatul constănţean Virgil Şişu, înscris în Baroul Bucureşti, a atacat cu recurs decizia instanţei. Sentinţa împotriva sa a fost pronunţată în cursul lunii trecute, într-un dosar care priveşte traficul de persoane. Indivizii pe care avocatul a fost acuzat că a încercat să-i sprijine au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea între trei şi şapte ani, majoritatea fiind cu executare efectivă, în pe

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING: Călin Georgescu pierde definitiv procesul prin care a cerut anularea alegerilor

Wall-Street.ro acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv acţiunea în justiţie deschisă de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale. Georgescu primise o decizie nefavorabilă şi la Curtea de Apel Bucureşti, pe 31 decembrie 2024, dup

UE face o primă vizită în Siria post-Assad şi anunţă un ajutor în zonă în valoare de 235 de milioane de euro

News.ro acum o ora
Comisarul european însărcinat cu Ajutorul Umanitar de Urgenţă Hadja Lahbib a devenit vineri prima reprezentantă a Uniunii Europene (UE) care vizitează Siria după îndepărtarea lui Bashar al-Assad de la putere, relatează AFP. Agenţia oficială siriană

Olaf Scholz nu crede că SUA o să oprească ajutorul militar pentru Ucraina după reinstalarea lui Donald Trump la Casa Albă

Libertatea acum 18 minute
Cancelarul german Olaf Scholz a făcut declarații importante privind sprijinul SUA pentru Ucraina și relațiile transatlantice, în contextul schimbării administrației americane, potrivit relatărilor Reuters și EFE.

Liderul partidului extremist AUR, George Simion, anunţă că va protesta vineri în Piaţa Victoriei, pentru „alegeri corecte”

G4Media acum 9 minute
Preşedintele formațiunii extremiste AUR, George Simion, a anunțat că va merge, vineri, începând cu ora 20:00, în Piaţa Victoriei, pentru a protesta pentru alegeri corecte şi pentru vacantarea funcţiei de preşedinte al României. AUR spune că decizia

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 18 – 24 ianuarie 2025

Libertatea acum 3 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 18 – 24 ianuarie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 18 și 19 ianuarie, dimineața,

Președintele USR, Elena Lasconi cere demisia lui Toni Greblă de la conducerea AEP

Ziua Constanta acum o ora
Președintele USR, Elena Lasconi a cerut, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook demisia lșui Toni Greblă de lșa conducerea AEP. „Alegeri prezidențiale cu repetiție, dar fără Toni Greblă la șefia AEP! Dacă mai era nevoie de vreun motiv, or

Declarații incredibile ale lui Miron Cozma la Parchetul General - „L-am arestat pe Iliescu în septembrie '91 şi era cât pe-aci să-l împuşc“

Ziua Constanta acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat vineri la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990 pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.

Premierul Marcel Ciolacu Demersul în vederea suspendării președintelui Klaus Iohannis nu va avea succes

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat vineri că nu crede că demersul inițiat de partidele de opoziție POT și AUR în vederea suspendării președintelui Klaus Iohannis va avea succes, catalogându-l ca fiind ''un demers politic populist

Miron Cozma și Adrian Sârbu, urmăriți penal în Dosarul Mineriadei din 1990. Foștii lideri, acuzați de crime împotriva umanității

Libertatea acum o ora
Parchetul General a anunțat, vineri, că fostul lider sindical Miron Cozma și Adrian Sârbu, fost consilier al prim-ministrului Guvernului provizoriu, sunt urmăriți penal în Dosarul Mineriadei pentru infracțiuni contra umanității.

Toni Greblă (AEP): Cetăţenii fără legături comerciale cu candidaţii pot să-şi exprime liber opţiunea pe platforme. Nu e contravenţie

G4Media acum 2 ore
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a afirmat, vineri, că toate materiale de propagandă politică din campania electorală trebuie să aibă un semn care să identifice candidatul şi mandatarul financiar, menţionând că nu sunt vi

Vremea

București
acum

vin.

-1°/6°
sâm.

1°/7°
dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
Iasi
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/8°
dum.

2°/8°
lun.

2°/10°
Constanta
acum

vin.

0°/6°
sâm.

2°/7°
dum.

3°/10°
lun.

4°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-5°/0°
sâm.

-3°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/7°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-3°/1°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/7°