Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghiţă Mureşan Summer Camp Tour din 2012 va avea loc în august

Publicat in Adevarul, luni 7 mai 2012 ·

A doua ediţie naţională a taberelor de baschet organizate de fostul jucător în NBA, Ghiţă Mureşan, va avea loc în intervalul 2-25 august, la Constanţa, Bucureşti, Braşov, Timişoara şi Cluj.

Ghiţă Mureşan a sosit în România la finalul săptămânii trecute, pentru a participa la un eveniment al sportului de masă, la Zalău, iar săptămâna aceasta o va petrece la Cluj. Cu această ocazie a anunţat şi programul celei de-a doua ediţii naţionale a taberelor de baschet, pentru copii cu vârste cuprinse între 9-11 şi 12-14 ani, care se vor derula între 2-25 august.

"Anul trecut a fost ceva neaşteptat, un succes. Nu credeam că atâţia copii vor dori să participe. Au rămas şi pe dinafară, din păcate, iar acum primim deja mailuri să mergem şi în alte oraşe, dar şi să ni se ceară informaţii, pentru că au ajuns copiii să-şi programeze vacanţele în funcţie de programul campurilor. Sper că va fi la fel bine şi în această vară şi mă bucur enorm pentru interesul copiilor către baschet şi mişcare. Ca de fiecare dată, vor participa şi băieţii mei, George şi Victor, care sunt foarte încântaţi totdeauna, mai ales de prietenii pe care şi i-au făcut", a declarat luni, pentru MEDIAFAX, Ghiţă Mureşan.

Circuitul naţional este următorul: Constanţa 2-5 august, Bucureşti 7-10 august, Braşov 12-15 august, Timişoara 17-20 august şi Cluj 22-25 august. Ghiţă Mureşan se va afla din nou în mijlocul copiilor şi le va împărtăşi nu doar din experienţa sa, ci îi va şi învăţa despre importanţa şcolii, dar şi a sportului de masă, în cadrul programului "Educaţie prin sport - Programe de baschet pentru copii".

La ediţia din 2011, prima naţională, au participat 600 de copii. Înscrierile pentru Ghiţă Mureşan Summer Camp Tour din 2012 se vor face gratuit, pe site-ul www.ghitamuresan.ro, pe două categorii de vârstă 9-11, respectiv 12-14 ani. Nu va exista selecţie, iar primii 60 de copii înscrişi v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a ratat calificarea pe tabloul principal la Adelaide

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Begu, locul 79 WTA, a ratat calificarea pe tabloul principal la turneul WTA 500 de la Adelaide, cu premii de peste un milion de dolari. Begu, favorită 12 în calificări, a fost învinsă în ultima rundă de sportiva canadiană L

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 7 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

Boboteaza: Ce se întâmplă când preotul introduce crucea în apă. Obiceiuri şi tradiţii

Ziare.com acum 34 minute
Boboteaza este sărbătorită la 6 ianuarie şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit în 7 ianuarie, marchează finalul perioadei de 12 zile a sărbătorilor de iarnă, care încep în Ajunul Crăciunului. De Bobotează şi de Sfântul Ioan, în f

Crin Antonescu: Nu aş vrea ca societatea să scape de Călin Georgescu printr-o măsură represivă. Dacă românii votează „pentru”, atunci vom fi cu Georgescu şi asta ar trebui să fie soarta noastră

HotNews acum o ora
Crin Antonescu spune că, din punctul său de vedere, ar fi bine să candideze Călin Georgescu, pentru că nu ar vrea ca societatea românească „să scape” de acesta, care „e un pericol real”, „printr-o măsură percepută ca represivă sau nedemocratică sau

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 7 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

La sfârșit de mandat, Biden trimite arme de miliarde de dolari Israelului. Ce include cel mai recent transport

Ziare.com acum 34 minute
Departamentul de Stat al SUA a notificat Congresul cu privire la o vânzare planificată de arme în valoare de 8 miliarde de dolari către Israel. Transportul de arme, care trebuie aprobat de comisiile Camerei Reprezentanţilor şi Senatului, include rac

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 10 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 12 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 13 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Bărbat căutat de cinci zile de poliție după ce a accidentat pe pârtie o fetiță de 8 ani. Copila a fost operată de urgență

HotNews acum 13 ore
Un bărbat este căutat de poliție de pe 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o copilă de 8 ani. Accidentul a avut loc pe o pârtie din Borșa, județul Maramureș, scrie Digi24. Copila, care se afla în vacanță cu familia ei, în ceea ce trebuia să

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/11°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
mie.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

-8°
dum.

-8°/0°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
mie.

4°/9°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/4°
lun.

2°/10°
mar.

6°/13°
mie.

5°/11°