Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima Doamna nemaritata din istoria Frantei

Publicat in Ziare.com, luni 7 mai 2012 ·

Valerie Trierweiler, partenera noului presedinte al Frantei, are 47 de ani si este Prima Doamna nemaritata din istoria Frantei.

Jurnalista a intrat in atentia francezilor ca iubita lui Francois Hollande dupa ce acesta s-a separat de mama celor patru copii ai sai, Segolene Royal, fost candidat la presedintia Frantei, cu care a trait timp de 30 de ani.

De doua ori divortata, Valerie Trierweiler si-a castigat porecla de "Rottweiler" dupa ce a atacat un coleg jurnalist pentru niste remarci sexiste.

Atunci cand Paris Patch a pus-o pe coperta cu titlul "Avantajul fermecator al lui Francois Hollande", Valerie a scris pe Twitter: "Bravo Paris Match pentru remarcile sexiste... gandurile mele se indreapta catre femeile furioase".

In ciuda reputatiei sale de jurnalist agresiv, noua Prima Doamna a Frantei a spus ca intentioneaza sa iasa mai putin in evidenta decat predecesoarea sa, Carla Bruni.

"Voi ramane in randul celor din umbra", a precizat Valerie Trierweiler, in cadrul unui interviu inainte de alegeri.

"A fi Prima Doamna nu a fost visul meu. Ma tem ca-mi voi pierde libertatea pe care o am acum", a adaugat ea, potrivit The Daily Mail.

Pe de alta parte, The Guardian este de parere ca Valerie Trierweiler ar putea revolutiona rolul de Prima Doamna in Franta.

Aceasta a anuntat ca-si va pastra jobul de jurnalist la Paris Match si va fi pentru prima data cand o Prima Doamna a Frantei va fi angajata in timpul presedintiei.

In ultimii 20 de ani, Valerie a acoperit subiecte politice, iar recent a moderat chiar o emisiune televizata. La inceputul campaniei, si-a schimbat domeniul de activitate, si a renuntat la politica, axandu-se pe subiecte culturale.

Carla Bruni, fost super model transformat in cantareata de folk, a renuntat la cariera artistica, odata ce s-a ins

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°