Mandatul prezidential al lui Nicolas Sarkozy a fost marcat de o serie de màsuri fiscale în favoarea celor mai înstàriti dintre francezi. Reforma pensiilor, adoptatà dupà o bàtàlie istoricà cu sindicatele si câteva succese pe plan diplomatic completeazà bilantul, contrastat spun analistii, al presedintelui conservator aflat 5 ani la cârma Frantei.
De abia ajuns la palatul Elysée, Nicolas Sarkozy reformeazà fiscalitatea si introduce în vara lui 2007 o serie de màsuri de inspiratie liberalà destinate sà limiteze impozitele la care sunt supusi contribuabilii francezi. Màsura emblematicà, favorabilà mai ales celor cu bani, îi va face reputatia lui Sarkozy de “presedinte al bogatilor” si va reprezenta pentru stânga dar si o parte a dreptei “simbolul injustitiei”. Màsura nu va fi retrasà decât în 2011.
Cu un an mai devreme, în 2010 Franta va cunoaste cele mai lungi greve si cele mai masive manifestatii, totul împotriva reformei pensilor. In ciuda acestei opozitii a milioane de francezi, reforma e adoptatà, francezii nu vor mai pleca la pensie la 60 de ani ci la 62. Asta pentru a salva sistemul de pensii prin repartizare, amenintat de uriasul deficit al asiguràrilor de boalà, spunea atunci Nicolas Sarkozy. In domeniul educatiei, presedintele conservator va pune în practicà autonomia universitàtilor, si ea aprig contestatà prin greve masive.
Crearea unui minister al imigratiei si identitàtii nationale apoi introducerea unor màsuri administrative specifice, vor fi destinate sà reducà fluxurile migratorii. Ele se dovedesc si a fi însà inutile, Franta continuà sà accepte un numàr stabil de imigranti între 2007 si 2011. Màsurile de expulzare luate din 2010 încoace împotriva romilor veniti din Bulgaria si România vor fi criticate dur atât pe plan intern cât si international dar nu vor regla problema. Confruntat încà din 2008 cu o serie de crize econ
