Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Nu sunt antimaghiar, dar chiar cred că acum locul UDMR este în opoziţie

Publicat in Antena 3, luni 7 mai 2012 ·

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, luni, în plenul Parlamentului, că nu este "antimaghiar", dar chiar crede că acum locul UDMR este în opoziţie, informează Mediafax.

Ponta a ţinut să răspundă la finalul dezbaterilor reprezentanţilor UDMR, arătând că nimeni nu poate spune despre el că este "antimaghiar".

"Am fost acuzat de colegii mei că sunt prea promaghiar, dar pot să vă spun un lucru: chiar cred că acum locul UDMR este în opoziţie, şi nu e nimic antidemocratic şi antimaghiar în asta", a spus Ponta.

El a arătat că nu este de acord cu percepţia că singura minoritate din România este cea maghiară, iar singurii reprezentanţi ai minorităţilor sunt cei de la UDMR.

"Am respect pentru reprezentanţii minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, care au dreptul de a fi trataţi cu acelaşi respect şi consideraţie", a afirmat el, precizând că nu a pus în programul de guvernare un capitol despre minorităţi pentru că a semnat acordul în Parlament cu grupul parlamentar al minorităţilor, iar acest document va deveni parte integrantă a programului USL.

Pe de altă parte, Victor Ponta a declarat că l-a numit pe Vasile Cepoi în funcţia de ministru al Sănătăţii, cel pe care PDL l-a considerat competent să ocupe funcţia de secretar de stat şi să se ocupe de legea sănătăţii.

"În acelaşi timp, pot să vă asigur că nu voi intra niciodată prin telefon să jignesc medici care au făcut bine cetăţenilor acestei ţări şi voi şti întotdeauna că, în materie de sănătate, sigur, politicienii decid, dar trebuie ascultaţi profesioniştii", a spus premierul desemnat.

Victor Ponta a răspuns şi la criticile privind numirea în funcţia de ministru al Justiţiei a lui Titus Corlăţean, un "om politic" şi a arătat că ar dori să afle părerea lui Vasile Blaga, în particular, dacă nu cumva ministrul desemnat este

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

"Era momentul ca România să intre în programul Visa Waiver". Mesajul ambasadoarei Statelor Unite la București VIDEO

Ziare.com acum 48 minute
Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la București, a declarat vineri, 10 ianuarie, că "era momentul ca România să intre în programul Visa Waiver", exprimându-și încrederea că această facilitate va aduce mai aproape popoarele ro

Cutremur în judeţul Prahova. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunţă că seismul a avut loc vineri la ora 15.49, în judeţul Prahova. Acesta a avut magnitudinea 3,4 şi s-a produs la adâncimea de 136,8 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropie

Decizie fără precedent: Donald Trump devine primul preşedinte american condamnat de justiţie. Cu toate acestea, preşedintele ales al SUA nu va merge la închisoare

Ziarul Financiar acum 47 minute
Trump a fost condamnat, dar nu se va lua nicio măsură împotriva lui, fiind vorba de o eliberare necondiţionată, ceea ce înseamnă că nu va primi închisoare sau pedepse. În termeni juridici în SUA, Donald Trump a fost „achitat necondiţionat”. Curtea S

Fără vize în Statele Unite. Iohannis: "Această reuşită va determina dezvoltarea şi mai dinamică a relaţiilor noastre bilaterale"

Ziare.com acum o ora
Includerea României în Programul Visa Waiver este rezultatul a numeroase eforturi interinstituţionale complexe şi al unui dialog intens, la nivel politic şi tehnic, cu partea americană, de-a lungul anilor, a transmis, vineri, 10 ianuarie, preşedinte

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 21 minute
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

Un bărbat de 40 de ani a fost găsit mort într-o pădure de lângă București. Era împușcat

Ziare.com acum 15 minute
Poliţiştii şi procurorii din Ilfov au deschis, vineri, o anchetă, după ce un bărbat a fost găsit împuşcat într-o pădure din localitatea Mogoşoaia. Victima a fost identificată, fiind un bărbat de 40 de ani. ”La data 10 ianuarie a.c., Inspectoratul de

O persoană împuşcată, găsită într-o pădure din localitatea Mogoşoaia / Anchetă a poliţiştilor şi procurorilor

G4Media acum 46 minute
Poliţiştii şi procurorii din Ilfov au deschis, vineri, o anchetă, după ce un bărbat a fost găsit împuşcat într-o pădure din localitatea Mogoşoaia. Victima a fost identificată, fiind un bărbat de 40 de ani, transmite News.ro. ”La data 10 ianuarie a.c

Daniel David, ministrul Educației: "Facem un diagnostic al sistemului". La ce va servi acest raport

Ziare.com acum 48 minute
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat vineri, 10 ianuarie 2025, într-o conferință de presă, că împreună cu consilierii săi lucrează la ”diagnosticul” sistemului de educație, iar un raport în acest sens ar urma să fie publicat la sfârșitul lu

Ilfov: Anchetă a poliţiştilor după ce la marginea unei păduri din Bragadiru a fost găsit cadavrul unei femei, în stare avansată de putrefacţie

News.ro acum 31 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă după ce vineri, la marginea unei păduri din Bragadiru, a fost găsit cadavrul unei femei, în stare avansată de putrefacţie.

Cinci persoane au ajuns la spital după un accident între un microbuz și o mașină de gunoi. Cine ar fi de vină FOTO

Ziare.com acum 59 minute
Un accident în care au fost implicate un microbuz și o autoutilitară pentru transport deșeuri a avut loc, vineri, 10 ianuarie 2025, pe raza comunei Tinosu, sat Predești, din județul Prahova. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahov

Vremea

București
acum

11°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

3°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°