Destins, împingând căruciorul la supermarket, preşedintele Traian Băsescu a făcut, printre rafturi, o declaraţie politică: „Colaborarea cu Guvernul Ponta va fi instituţională”. Aceasta înseamnă că nu se va întâlni între patru ochi, cu primul ministru, că nu vor pune împreună ţara la cale că nu-l va suna să-i spună ce să facă şi nici nu va vorbi în numele lui, că nu va socializa cu membrii Cabinetului, nu va lega prietenii cu ei şi va zbura separat la summit-urile internaţionale. Îi va trata cu răceală politicoasă aşadar, sau va retrăi, cu şi mai mare intensitate, perioada 2007-2008, când Executivul era condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Pentru un om căruia îi place să deţină controlul, izolarea între zidurile Palatului Cotroceni, adică între graniţe instituţionale, este frustrantă, din punct de vedere politic, mai ales dacă acesta a deţinut toate frâiele puterii, în anii din urmă. Iar preşedintele Băsescu, ştiut, în unele locuri de peste hotare, ca fiind şi premierul Romaniei, a fost factorul de decizie absolut, în politica autohtonă. De aceea, relaţia cu guvernul USL ar putea depăşi colaborarea formală, căpătând accente dure, cu atât mai mult cu cât coabitarea cu succesorul Cabinetului pedelist se desfăşoară într-un an electoral.

Liberalii din noul guvern îşi mai amintesc, probabil, de coşmarul convieţuirii cu Traian Băsescu, de dinainte – când amiciţia deja se stinsese - şi de după retragerea PD-L. Şeful statului nu rata niciun prilej de a ataca executivul PNL şi pe primul ministru, lansând ba acuzaţii concrete, ba insinuări, încercând să înşurubeze în capul opiniei publice ideea existenţei unui pact monstruos între guvernanţi şi moguli, a comploturilor antiprezidenţiale la terasă şi a intimidării justiţiei cu telefoane. Apogeul tensiunilor dintre protagoniştii Puterii a fost atins odată cu declanşarea referendumului pentru suspendarea preşedintel