Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pustnicul Onufrie a câştigat bătălia cu Primăria Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 7 mai 2012 ·

Călugărul Onufrie (foto) a fost declarat nevinovat de anchetatori, după ce Primăria Braşov şi Regia Autonomă a Pădurilor Kronstadt i-au făcut plângere penală la Parchet pentru „ocupare fără drept a unei porţiuni din fondul forestier naţional”. Mai exact, autorităţile s-au plâns că părintele şi al său schit din masivul Postăvarul, stau în calea pârtiei de schi amenajată în Poiana Braşov şi

l-au somat să plece. Cum pustnicul s-a împotrivit, s-a ales cu plângere penală la Parchet. Anchetatorii l-au declarat însă nevinovat şi au dispus neînceperea urmăririi penale.

Pustnicul şi-a ridicat schitul, cu ajutorul credincioşilor şi a vechilor pădurari, care i-au adus bârnele şi scândurile necesare construcţiei, în urmă cu 19 ani, într-o poieniţă din coasta Pârtiei Sulinar.

Liniştea monahală i-a fost spulberată anul trecut, în toamnă, când, în urma lucrărilor de amenajare a domeniului schiabil, Regia Pădurilor Kronstadt a decis să demoleze orice construcţie ilegală ridicată pe Masivul Postăvarul. Circa 70 de obiective au fost luate la ochi de inginerii silvici, printre care şi schitul monahului Onufrie. În zadar a insistat călugărul la conducerea Kronstadt, arătând că însuşi Prea Sfinţia sa Visarion Răşinăreanu i-a sfinţit schitul. S-a dus chiar şi cu un avocat să negocieze existenţa schitului, dar prezenţa apărătorului nu a făcut decât să irite spiritele. Poziţia Regiei Pădurilor Kronstadt a fost argumentată prin prisma poziţionării construcţiei lângă Pârtia Sulinarul, de apropierea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) şi de câinii care s-au aciuat pe la chilia pustnicului.

Autorităţile i-au oferit la schimb un alt loc unde să stea, un refugiu părăsit lângă Cheişoara, dar părintele nici nu a vrut să audă, pe motiv că acolo nu are sursă de apă. Călugărul Onufrie (foto) a fost declarat nevinovat de anchetatori, după ce Primăria Braşov şi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Gandul acum 19 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum o ora
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

Acoperiş căzut peste un copil de 10 ani într-o localitate din județul Timiș şi mai mulţi copaci prăbuşiţi peste maşini sau peste drumuri după o furtună puternică / Judeţul se află sub cod roşu de vijelie

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mulţi copaci au fost luaţi de vânt şi au căzut fie pe maşini, fie pe şosele, în urma unei furtuni de marţi după-amiază, din judeţul Timiş. În localitatea Ghilad, acoperişul unei case s-a prăbuşit

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°