Alegerea socialistului François Hollande ca preşedinte al Franţei ar urma să marcheze o schimbare pentru Europa, în faţa crizei, în special în privinţa politicilor de austeritate, comentează presa europeană.
În Germania, „Financial Times Deutschland" vorbește despre „o cotitură, mai ales pentru cancelarul german Angela Merkel", care promovează austeritatea și care nu şi-a ascuns susţinerea faţă de preşedintele învins, Nicolas Sarkozy.
„Este foarte neplăcut pentru Merkel. Nu atât pentru că Hollande ar ameninţa salvarea euro, ci pentru că solicitarea sa de completare a pactului fiscal cu măsuri de creştere afectează supremaţia cancelarului în Europa", continuă cotidianul economic.
Publicaţia „Tagesspiegel" (de stânga) vede Franţa „despărţindu-se simbolic de Europa de Nord şi apropiindu-se de (Europa de) Sud, în termeni de îndepărtare faţă de disciplina bugetară", iar Germania rămânând cu „prea puţini aliaţi".
În opinia „Stuttgarter Zeitung", Franţa singură nu va putea să înduplece Germania în privinţa austerităţii.
Publicația britanică „The Independent" consideră că victoria lui Hollande „anunţă o schimbare în modul în care Europa va aborda criza datoriilor şi felul în care Franţa va acţiona în lume".
„Hollande triumfă în faţa politicii de austeritate a lui Sarkozy", apreciază „The Times" (apropiat conservatorilor), în timp ce „Financial Times" scrie că „Hollande obţine preşedinţia franceză", iar „Sarkozy devine ultima victimă a bastonului ridicat împotriva puterilor în exerciţiu".
„François Hollande a preluat puterea în Franţa, inversând tendinţa unei alunecări spre dreapta şi xenofobie în politica europeană", relevă, la rândul său, „The Guardian" (apropiat de opoziţia laburistă), în timp ce tabloidul „The Daily Mail" scrie în franceză „Au revoir président bling bling".
„Parisul se schimbă şi