Pedofilul George Mircea Morgoci, condamnat recent de Judecătoria Alba Iulia la închisoare cu suspendare după ce a abuzat de opt copii, unii dintre aceştia minori, a fost trimis în judecată şi pentru viol.
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Alba Iulia în 4 mai 2012, iar primul termen a fost stabilit pentru 14 mai 2011. Victima pedofilului este tot un băiat. Informaţii cu privire la un posibil viol al pedofilului au existat încă de la instrumentarea dosarului de pedofilie de către procurorii DIICOT, însă aceştia nu au putut proba acuzaţia la vremea respectivă.
În septembrie 2011, George Morgoci a fost eliberat din arest. În luna aprilie 2012 a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru “act sexual cu un minor”. Victimele acestuia au fost opt băieţi, majoritatea cerşetori şi asistaţi social în centre de plasament. Sentinţa a fost contestată de procurori la instanţa superioară.
George Mircea Morgoci este acuzat că în perioada 2009 – 2010, a întreţinut raporturi sexuale, cu minori, având vârste între 13 şi 16 ani, pe care i-a recrutat din rândul persoanelor fără adăpost ori de la centre plasament, oferindu-le drept recompensă sume de bani, cazare şi alte foloase materiale.
George Morgoci i-a atras pe băieţi în apartamentul său unde a întreţinut relaţii sexuale cu aceştia, după care la o parte le-a şi oferit diverse sume de bani sau alte foloase. Pedofilul trimis în judecată şi pentru viol este, în continuare, în libertate.