Omul de afaceri sibian Ilie Carabulea a fost transportat la Penitenciarul Aiud, pentru a executa pedeapsa cu închisoarea de 1 an şi 6 luni, la care a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru dare de mită, în dosarul fostului prim-procuror la Judecătoria Sibiu, Florin Apostu. Reamintim că această cauză a fost, pentru puţin timp, în 2010, şi pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, de unde a fost strămutată la instanţa similară din Constanţa. În acelaşi dosar, Florin Apostu a primit condamnare de 5 ani de închisoare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, 27 aprilie, recursul înaintat de procurorii (DNA) împotriva achitărilor decise în dosar. Prin hotărâre definitivă, a stabilit ca fostul prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Sibiu să execute cinci ani de închisoare, pentru luare de mită. Ceilalţi inculpaţi în acest caz, fostul ofiţer SRI, Tiberiu Narcis Popescu, are de executat doi ani şi şase luni de închisoare, omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, un an şi şase luni, Sebastian Dumitru Cîrstea (fost director al Liceului “Carol I” din Sibiu) şi Mihaela Izabela Cîrstea, câte un an şi două luni de închisoare. Un alt inculpat în dosar pentru dare de mită, Nicolae Buţa, a primit doar o amendă de 1.000 de lei.
Pe numele lui Florin Apostu au fost reţinute zeci de infracţiuni, printre care şapte infracţiuni de luare de mită, două infracţiuni de trafic de influenţă, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, corupţie, reţinere sau distrugere de înscrisuri, favorizare a infractorului şi fals în declaraţii. Conform rechizitoriului prezentat de DNA, acesta a fost judecat pentru comiterea a nu mai puţin de 56 de infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale şi tot atâtea înfracţiuni de uz de fals. Potrivit DNA, acesta a cerut sume între 2000 şi 3000 de euro, pentru a interveni în dosarele