Ce-ar fi scris oare Caragiale dacă ar fi fost într-adevăr contemporanul nostru?
Văzând ce se întâmplă în România electorală a anului de graţie 2012, nu poţi să nu te-ntrebi ce-ar fi scris oare Caragiale dacă ar fi fost într-adevăr contemporanul nostru. Desigur, nu sunt nici primul, nici ultimul care observă cât de actuală este încă, după un secol şi ceva, satira politică ieşită din peniţa marelui scriitor român. A devenit o banalitate să invoci „O scrisoare pierdută" ori de câte ori vine vorba despre alegeri, partide, candidaţi. Dar asta-i soarta geniilor, ca să cităm dintr-un biograf al Marelui Will - să adune, ca un burete, tot ce-a fost şi ce va să fie.
Cine-l reciteşte astăzi pe Nenea Iancu va descoperi, în schiţele sale, personaje mai puţin cunoscute, dar la fel de savuroase şi nemuritoare ca eroii pieselor care l-au făcut celebru. În „Triumful talentului", Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu sunt doi foşti colegi de şcoală. Primul este orfan şi sărman, dar are o înclinaţie înnăscută către caligrafie. Celălalt, în schimb, mâzgăleşte îngrozitor, dar este băiat de bani gata.
Peste ani, Niţă şi Ghiţă se reîntâlnesc la un concurs pentru ocuparea unui post de copist. Şi fac următorul aranjament: primul va scrie frumos şi se va iscăli cu numele celui de-al doilea, contra sumei de „cinci poli". Comicul situaţiei este dat de faptul că, după examinare, se anunţă un rezultat exact pe dos: iniţial, este dat câştigător Niţă, şi, abia în urma protestelor sale, va fi desemnat Ghiţă.
Morala poveştii pare să fie că nu e totdeauna pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte, după cum ne învaţă un vechi proverb. Mi-am adus aminte de Nenea Iancu discutând cu tatăl meu despre cazul „Clona de Buzău". Celor care nu ştiu firul operaţiunii, încerc să le relatez pe scurt. Victor Mocanu, preşedinte în funcţie al Consiliului Judeţean, s-a trezit
