• aceasta este ţinta electorală pe care Dorel Jurcan, liderul PDL Vâlcea, şi-a propus-o pentru alegerilor locale Aşa cum arătam în ediţia de ieri, în urma transferurilor politice din Vâlcea, echipa PDL intră în competiţia electorală cu un plus de primari. „Chiar dacă au plecat patru colegi, pe care eu îi regret şi cu care aş fi vrut să lucrăm în continuare, au venit alţi patru, la fel de valoroşi. În plus, avem înţelegeri cu mai mulţi primari independenţi, care ne vor sprijini în alegerile din 10 iunie. Rezultatul la alegerile din 10 iunie va fi, cred eu, superior celui de-acum patru ani”, a afirmat Dorel Jurcan, liderul PDL Vâlcea. Primarii nou - veniţi sunt Constantin Bârzăgeanu de la Mihăeşti, Nicolae Moraru de la Pietrari, Emilian Isuf de la Drăgoeşti şi Aurelian Cornoiu de la Lăpuşata. În privinţa celor care vor candida independenţi, PDL va beneficia de susţinere în comunele Ioneşti, Dănicei şi Stoeneşti. „La nivelul judeţului avem depuse liste în toate localităţile şi am încercat - prin sondaje de opinie – să-i desemnăm candidaţi pe cei care credem că sunt cei mai responsabili. Am făcut aşa pentru ca oamenii, atunci când vor merge la vot, să-i aleagă pe cei care sunt cei mai devotaţi comunităţii şi nevoilor. Plecând de la toate aceste considerente, am stabilit un obiectiv un scor de 25 % şi un număr de 20 de primari”, a mai spus Dorel Jurcan. Mai trebuie spus că primii zece candidaţi ai PDL pentru posturile de consilieri judeţeni sunt Dorel Jurcan, Romeo Rădulescu, Romulus Bulacu, Ştefan Prală, Iuliana Moise, Aurel Simion, Remus Petrescu, Alina Lupu, Gheorghe Vieru, Ion Oprescu.
• aceasta este ţinta electorală pe care Dorel Jurcan, liderul PDL Vâlcea, şi-a propus-o pentru alegerilor locale Aşa cum arătam în ediţia de ieri, în urma transferurilor politice din Vâlcea, echipa PDL intră în competiţia electorală cu un plus de primari. „Chiar dacă au plecat