Economie
Programul guvernului Ponta pentru Economie, Comerţ şi Mediu de Afaceri conţine câteva cifre, nu are niciun termen limită, dar este plin de expresii precum "ordine şi coerenţă financiară", "profesionalizarea actului de conducere", "responsabilitate şi chibzuinţă" şi nu în ultimul rând "redesenarea arhitecturii şi ecologiei de business".
În program nu este însă niciun cuvânt despre cum se reia programul de privatizări sau listări, despre când vin totuşi primii manageri privaţi după un an de vorbe goale şi la ce companii, despre provenienţa banilor pentru marile proiecte energetice de care România are atâta nevoie sau despre cum vor fi eliminaţi "băieţii deştepţi" de la Hidroelectrica. La fel şi ca alte programe, şi cel elaborat de "cel mai cinstit guvern" pe care România l-a avut până acum este presărat cu bune intenţii şi mari obiective.
Dacă în programul prezentat de guvernul Ungureanu, la capitolul energie erau trecute numele companiilor care urmau să aibă primii manageri privaţi, pachetele de acţiuni din companiile de stat care urmau să fie vândute sau companiile unde se va realiza privatizarea integrală, programul Ponta este mult mai general.
Ca elemente de noutate, în actualul program se regăsesc idei despre regândirea sistemului de redevenţe şi a taxelor de exploatare sau auditarea şi evaluarea tuturor contractelor de achiziţii de bunuri şi servicii. Totodată se doreşte ca la finalul acestui an arieratele companiilor de stat să reprezinte 1% din PIB în loc de 2,6% din PIB, acesta fiind de altfel singurul obiectiv concret al programului de guvernare la capitolul Economie, Comerţ şi Mediu de Afaceri.
Economie
Programul guvernului Ponta pentru Economie, Comerţ şi Mediu de Afaceri conţine câteva cifre, nu are niciun termen limită, dar este plin de expresii precum "ordine