Steaua Bucureşti a învins pe Concordia Chiajna cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii I de fotbal.
Steaua s-a impus prin două goluri marcate de fundaşi, Valentin Iliev (7) şi Novak Martinovic (73), în urma unor cornere. Golul al doilea a fost precedat de o fază controversată: Paulinho (Concordia) a căzut la marginea careului stelist acuzând o accidentare, a ridicat mâna, dar jucătorii Stelei au preluat mingea şi nu au întrerupt jocul, Alex Bourceanu i-a pasat lui Cristian Tănase, care a obţinut cornerul din care a ieşit al doilea gol.
Steaua a avut două bare la aceeaşi fază (14), prin fundaşii Ilie şi Geraldo Alves. Şi gazdele au avut o bară, în min. 34, când mingea trimisă din lovitură liberă de Ilie Iordache a şters vinclul. Steaua a rămas în 10 oameni din min. 35, când a fost eliminat Chipciu, pentru intrare dură din spate. În repriza secundă au acuzat accidentări Roberto Iancu, Paulinho (ambii de la Concordia) şi Eric Bicfalvi (Steaua) şi au făcut figuraţie pe teren minute bune. În cele din urmă şi gazdele au avut un jucător eliminat, Iancu (88), pentru lovirea lui Tănase.
Succesul Stelei la Chiajna survine la 26 de ani de când formaţia din Ghencea cucerea Cupa Campionilor Europeni la Sevilla. Concordia a suferit a treia înfrângere din retur, care vine după trei succese la rând.
Steaua Bucureşti are şansă să treacă pe locul 2 în clasamentul Ligii 1, cel puţin până la finalul partidei FC Vaslui-Gaz Metan, în cazul unui succes la revelaţia Concordia Chiajna.
Partida de luni, 7 mai, care se va disputa de la ora 17:00, la Chiajna, este una decisivă pentru gruparea din Ghencea pentru menţinerea în lupta pentru câştigarea campionatului după ce CFR Cluj a învins în Ştefan cel Mare. În cazul unei victorii, Steaua s-ar menţine la 5 puncte de CFR, dar ar depăşi pe Dinamo şi Rapid