Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mariaj cu o politiciană, concubinaj cu un jurnalist politic. Femeile din viaţa preşedintelui

Publicat in Cancan, marți 8 mai 2012 ·

Situație. Deși formează un cuplu cu Valérie Trierweiler de mai mulți ani, noul președinte francez nu intenționează să o ia pe aceasta de soție Durată. Ségolène Royal a fost soția lui François Hollande timp de 25 de aniPreŞedintele ales al FranŢei, François Hollande, în vârstă de 57 de ani, a avut două mari iubiri. Cu toate acestea, viaŢa amoroasă a socialistului nu a fost tocmai simplă. Hollande a demonstrat că nu are prea mare respect faŢă de instituŢia căsătoriei, dezvoltând o relaŢie cu altă femeie în timp ce era însurat. Cele două femei importante din viaŢa sentimentală a noului lider de la Elysée au un lucru în comun, Şi anume politica. Fosta soŢie a lui Hollande, Ségolène Royal, este cea care i-a fost rivală lui Nicolas Sarkozy la alegerile precedente, în timp ce Valérie Trierweiler este jurnalist pe probleme politice. Cu Ségolène Royal, Hollande a format o familie timp de 25 de ani, din mariajul lor rezultând patru copii: Thomas, Clemence, Julien Şi Flora. În timp ce era căsătorit cu Ségolène, însă, lui Hollande i-a căzut cu tronc Valérie, cei doi începând o legătură extraconjugală în 2006. Hollande Şi Valérie nu Şi-au făcut publică idila pentru a nu periclita cariera politică a lui Ségolène. Şi-au recunoscut relaŢia abia în 2007, după ce aceasta a pierdut alegerile în faŢa lui Sarkozy. Ségolène a fost cea care i-a cerut lui Hollande să plece din căminul conjugal Şi să-Şi vadă de idila cu Valérie. DeŞi formează un cuplu de mulŢi ani, cei doi nu Şi-au oficializat relaŢia, preferând să trăiască în concubinaj. Valérie a fost căsătorită de două ori Şi are trei copii din cel de-al doilea mariaj. Situație. Deși formează un cuplu cu Valérie Trierweiler de mai mulți ani, noul președinte francez nu intenționează să o ia pe aceasta de soție Durată. Ségolène Royal a fost soția lui François Hollande timp de 25 de aniPreŞedintele ales al FranŢei, François Hollande, în vârs

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare se încheie sâmbătă, la ora 7.00 / După primele trei săptămâni de campanie, fuseseră aplicate peste 100 de amenzi în valoare de 80.800 de lei / Au fost sesizate 121 de infracţiuni

News.ro acum 53 minute
Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie se încheie sâmbătă, la ora 7.00. Campania în audiovizual s-a încheiat deja de vineri dimineaţă.. Continuarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare d

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 8 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 8 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 7 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

ONU trece Israelul pe lista țărilor care comit violențe împotriva copiilor la o zi după ce o școală din Fâșia Gaza a fost bombardată

Ziare.com acum 15 minute
Organizaţia Naţiunilor Unite a adăugat Israelul pe lista globală a statelor şi a grupurilor armate care au comis violenţe împotriva copiilor, potrivit reprezentantului ţării la ONU, Gilad Erdan, relatează The Guardian. Vestea includerii Israelului p

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 8 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 8 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 10 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°