Majoritatea vârstnicilor clujeni care sunt nevoiţi să îşi petreacă ultima parte a vieţii la un cămin de bătrâni nu pot nici măcar să viseze la varianta unui azil privat din cauza preţurilor mult prea mari în raport cu veniturile lor lunare.
Statisticile Casei Judeţene de Pensii Cluj relevă că pensia medie în judeţ este de 834 lei, în timp ce pensia pentru agricultori este de doar 320 lei. În aceste condiţii, sunt extrem de puţini cei care şi-ar permite să plătească o taxă lunară de 1.500 lei pe lună la un centru privat pentru vârstnici.
Cei care nu mai reuşesc să prindă un loc la centrele de stat pentru vârstnici şi nu îşi permit varianta unui azil privat, nu au altă variantă decât să aştepte până când prind rând la centrele de stat. Aici preţul este de între 500 şi 680 lei lunar, jumătate faţă de tarifele practicate de centrele particulare. Nicoleta Molnar, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj afirmă că există posibilitatea practicării preţurilor aşa mici deoarece Consiliul Judeţean subvenţionează o parte importantă din costurile întreţinerii unei persoane în centru.
Potrivit conducerii DGASPC Cluj, în permanenţă există între 150 şi 200 de persoane pe liste de aşteptare, iar locurile disponibile în cele două centre pentru vârstnici sunt de doar 80. Pe lângă aceste două centre, mai există patru centre de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele vârstnice cu o capacitate de 320 de locuri.
Angajaţii DGASPC Cluj încearcă să găsească pentru solicitanţi variante intermediare de rezolvare a problemelor acestora până când le vine rândul pe lista de aşteptare. „Când persoana îşi depune cererea, noi căutăm şi soluţii intermediare până la rezolvarea problemei: cazare la centru de zi sau îngrijire la domiciliu”, precizează Nicoleta Molnar.
În judeţul Cluj, există peste 10 cămine private pentr