Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mang, iniţiator al unei legi care scuteşte copiii foştilor profesori de taxe la admitere şi cazare

Publicat in Gandul, marți 8 mai 2012 ·

Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, este iniţiator al unui proiect depus la Senat care prevede ca şi copiii fostelor cadre didactice - care au ieşit definitiv sau temporar din învăţământ - să beneficieze de scutire la plata taxelor de admitere în învăţământul superior şi a celor de cazare în cămine.

Ioan Mang, senator PSD, semnează această iniţiativă legislativă de modificare a Legii 1/2011 a educaţiei naţionale, alături de fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu, la rândul său senator PSD, de senatorii PSD Doina Silistru, Dănuţ Prunea, Adrian Ţuţuianu şi de senatorul PDL Gheorghe David.

În forma în vigoare a Legii 1/2011, articolul 277 prevede: "Copiii personalului didactic în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuite la cazare în cămine şi internate".

Iniţiativa legislativă introdusă la Senat elimină sintagma "în activitate" din articolul 277 al legii.

În expunerea de motive, iniţiatorii precizează că, potrivit legii, personalul didactic nu se mai află în activitate în următoarele situaţii: a decedat, s-a pensionat sau "nu mai profesează munca de cadru didactic".

Semnatarii consideră că prin prevederea actuală din articolul 277 din Legea 1/2011 se creează discriminare între copiii cadrelor didactice în activitate şi cei ai cadrelor didactice care au ieşit din sistem, "temporar sau definitiv", în condiţiile în care nicio persoană nu poate să prevadă momentul în care poate intra în inactivitate.

Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, este iniţiator al unui proiect depus la Senat care prevede ca şi copiii fostelor cadre didactice - care au ieşit definitiv sau temporar din învăţământ - să beneficieze de scutire la plata taxelor de admitere în învăţământul superior şi a celor de cazare în cămine.

Ioan Mang, senator PSD, semneaz

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Elena Lasconi a trecut pe poziţia a doua, depăşindu-l pe Marcel Ciolacu

News.ro acum 24 minute
Candidatul USR la Preşedinţiei Elena Lasconi a trecut pe poziţia a doua, depăşindu-l pe Marcel Ciolacu ca număr de voturi, ceea ce înseamnă că va intra în turul al dolea al alegelor prezidenţiale, cu independentul Călin Georgescu, care este pe primu

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 4 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum 2 ore
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor. Mesajul MAE

Mediafax acum 2 ore
În calitate de stat membru al Consiliului Drepturilor Omului (2023-2025) şi al Comisiei privind Statutul Femeii (2024-2028), România urmăreşte promovarea drepturilor femeilor şi fetelor, considerând că protejarea acestora este esenţială pentru dezvo

SURSE Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni dimineața mai mulți lideri PSD că demisionează din fruntea partidului

G4Media acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus luni dimineața mai multor lideri PSD că demisionează din fruntea partidului după ce numărătoarea oficială a indicat că a pierdut în fața Elenei Lasconi competiția pentru turul doi la circa de două mii de voturi

Netanyahu ar fi acceptat propunerea SUA de încetare a focului în Liban. Ce presupune acordul

Ziare.com acum o ora
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu ar fi acceptat "în principiu" propunerea de încetare a focului cu gruparea şiită proiraniană Hezbollah în Liban, prezentată de SUA, după ce a avut duminică seara consultări la nivel înalt cu oficiali ai guvernului s

Cushman & Wakefield: Via Montenapoleone din Milano a devenit cea mai scumpă arteră comercială din lume, detronând Fifth Avenue din New York. Calea Victoriei din Bucureşti urcă două poziţii, până pe 38, în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume

News.ro acum 32 minute
Via Montenapoleone din Milano, cu o chirie de 1.667 euro/mp/lună, a devenit cea mai scumpă destinaţie de retail din lume, detronând Fifth Avenue din New York (1.628 euro/mp/lună), arată cel mai recent raport "Main Streets Across the World" realizat

REZULTATE REFERENDUM București. Peste 60% voturi „Da” la toate întrebările adresate, anunță AEP

HotNews acum 3 ore
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei la urne, cât şi al răspunsurilor pozitive la cele trei întrebări adresate, potrivit rezultatelor provizorii, publicate în timp r

Politica monetară a BCE nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, spune economistul şef al BCE

HotNews acum 2 ore
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, în caz contrar ritmul de creştere a preţurilor

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Vremea

București
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°