Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Megaaterizarea de pe Otopeni ! Finala UEFA bate la trafic summit-ul NATO şi pe cel al fraconofoniei

Publicat in Jurnalul, marți 8 mai 2012 ·

Pe Aeroportul Internaţional Otopeni, finala UEFA a început deja! Primii suporteri au aterizat, în jur de 1.000. Până diseară, sunt aşteptaţi alţi 3.000 de suporteri. Cert este că, meciul de mâine va aduce mult mai mulţi pasageri decât a adus summit-ul NATO sau cel al Francofoniei. Până la ora meciului, pe aeroport sunt aşteptaţi 15.000 de fani, asta în afara celor care au venit zilele trecute cu cursele de linie.

47 de zboruri au fost confirmate până în acest moment. La acestea se adaugă alte 25 de zboruri care sunt neconfirmate, adică nu au încă o oră certă pentru aterizare. Zborurile sunt însă foarte probabile şi autorităţile sunt pregătite să le primească. Pe Otopeni s-au triplat schimburile, mai ales pentru ziua de mâine şI pentru noaptea de mâine spre poimâine.

“În total vorbim de 75 de sosiri. Dintre acestea, vă pot spune că 3 au ajuns ieri pe Băneasa. Astăzi avem 9 aterizări, iar restul de 63 sunt aşteptate pentru mâine. De altfel, pentru mâine toate sosirile sunt pentru Otopeni. Avem aeronave cu 200 de pasageri, sunt unele un pic mai mici, avem şi aeronave de 360 de locuri sau 270 de locuri. Avem şi trei aeronave de câte 480 de locuri dar şi de 580 locuri. Ca număr de miscări creşterea este doar de 30 % - 40 %, faţă de o zi normală, dar traficul de pasageri este dublu faţă de o zi obişnuită. Este un eveniment diferit de NATO sau summit-ul francofoniei. Avem incomparabil mai multi pasageri şi mult mai multe aeronave care staţionează”, a explicat pentru Jurnalul Naţional, Valentin Iordache, director de comunicare al Aeroportului Otopeni.

Cele mai multe dintre aeronavele care sosesc pentru finala UEFA vor staţiona în Bucureşti. În acest sens, pe Aeroportul Otopeni, una dintre piste dar şi o cale de rulare au fost transformate in poziţii de parcare.

Fluxurile de pasageri sunt separate, astfel încât suporterii nu se întâlnesc. Primele sosi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum o ora
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr, reţinut după ce a fost prins de două ori la volan, în interval de două ore,deşi nu are permis

Mediafax acum 14 minute
Potrivit IPJ Alba „la data de 26 decembrie 2024, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un tânăr de 19 ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a un

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 35 minute
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 2 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 3 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen

Mediafax acum 2 ore
Atacurile au lovit centralele electrice Hezyaz şi Ras Kanatib din Yemen, precum şi infrastructura militară din porturile Hodeidah, Salif şi Ras Kanatib, a adăugat armata israeliană. Houthis, care au lansat în mod repetat drone şi rachete către Israe

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 4 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°