Karel de Gucht, comisarul european pentru comerț, a avertizat în legătură cu „o tendință în creștere către protecționism” în întreaga Americă Latină, și a cerut Braziliei, cea mai mare economie din regiune, să reziste tentației de a implementa astfel de măsuri.
Comisarul european a rostit acest avertisment în cadrul unui discurs ținut la conferința de afaceri UE – Brazilia care a avut loc la Bruxelles, el afirmând și faptul că UE va sancționa Argentina pentru decizia de a naționaliza compania petrolieră YPF, controlată de compania spaniolă Repsol, anunță publicația financiară „Financial Times”.
Sancțiuni
De Gucht nu a oferit detalii asupra măsurilor punitive pe care UE intenționează să le aplice. Totuși, într-o scrisoare recentă către ministrul de Externe al Argentinei, el a amenințat cu câteva sancțiuni.
Principala măsură este acuzarea Argentinei în fața Organizației Mondiale a Comerțului pentru implementarea de politici de limitare a importurilor.
Comisia ia în considerare și suspendarea negocierilor comerciale cu Mercosur, blocul comercial regional, care include și Argentina și Brazilia, deși acest lucru este puțin probabil conform oficialilor UE, citați de „Financial Times”.
Tendințe protecționiste regionale
Declarațiile lui de Gucht reprezintă prima oară când UE a pus cazul YPF în contextul regional mai larg, în loc de a-l mai considera un caz izolat. Este probabil ca această decizie să fi fost influențată și de naționalizarea de către Bolivia a unei companii distribuitoare de electricitate spaniole.
La rândul lor, unii oficiali europeni consideră și practicile comerciale ale Braziliei ca fiind protecționiste. Un exemplu este decizia din martie a guvernului brazilian de a investiga dacă importurile de vin european afectează negativ producătorii locali. În funcție de concluziile investigației, guvernul a