Programul economic al Cabinetului Ponta are foarte puţine repere clare, în general neacompaniate de cifre.
Este probabil dificil să preiei frâiele guvernării şi s-o faci ca la proba aceea de patinaj artistic, în care competitorii evoluează la figuri impuse, obligatorii, cu FMI într-o coastă şi cu promisiunile fanteziste în alta, într-un moment de incertitudini şi tensiuni în zona euro şi conştient că investitorii pândesc orice derapaj pentru a scoate în fugă banii din ţară. Florin Georgescu, fost ministru de Finanţe, prim-viceguvernator al băncii centrale „en titre“, nu este un economist lipsit de curaj, în măsura în care ar întrezări rezultatele favorabile. Acum însă nu curajul unor schimbări radicale ale politicilor economice este aducător de succes, ci abilitatea de a menţine ţara în echilibru, de a păstra stabilitatea financiară destul de fragilă. Amprenta prudenţei băncii centrale s-a făcut simţită şi în textele referitoare la economie din programul de guvernare al Cabinetului Ponta. E drept că partea explicativă a capitolului referitor la fiscalitate are şi accente populiste, remarcând, ceea ce de altfel este real, că, dacă fundamentele macroeconomice s-au îmbunătăţit, asta nu se simte neapărat la nivel individual. E o realitate pe care teoria economică o consemnează clar, arătând că în perioadele de criză puternică urmată de reviriment există inevitabil un decalaj între refacerea peisajului macroeconomic al ţării şi creşterea veniturilor populaţiei.
Programul de guvernare al Cabinetului Ponta îşi propune deci respectarea acordului cu finanţatorii instituţionali ai României, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Un alt obiectiv, drag băncii centrale, este cel al temperării inflaţiei şi al stabilităţii cursului de schimb. Dar Florin Georgescu ştie că asta depinde de atitudi
