Mai puţin cunoscut pentru activitatea sa în domeniul muzicii simfonice, Zoli Toth nu şi-a uitat instrumentul la care a studiat ani de zile, vibrofonul, fiind unul din puţinii instrumentişti de profil din România. Mai puţin cunoscut pentru activitatea sa în domeniul muzicii simfonice, Zoli Toth nu şi-a uitat instrumentul la care a studiat ani de zile, vibrofonul, fiind unul din puţinii instrumentişti de profil din România.
Ca plăcută amintire a anilor de facultate, dar şi din perioada când a fost angajat al Operei Maghiare şi al Filarmonicii de Stat Transilvania, Zoli, liderul trupei Sistem, şi-a cumpărat un vibrofon autentic. Un instrument ce ocupă jumătate de cameră, dar care reprezintă pentru Zoli mai mult decât orice lucru util din casa sa.
Anul trecut, Zoli şi-a domolit emoţiile şi a cântat la vibrofon, după o lung pauză, într-un concert la care şi-au dat concursul 80 de instrumentişti. Un proiect muzical inedit pentru toţi cei ce l-au cunoscut în spatele butoailor şi instrumentelor neconvenţionale prezentate de Sistem. Este vorba de lucrarea "Domino", compusă de Adrian Enescu, unul dintre cei mai importanţi compozitori contemporani, concert pus în scenă la Sala Radio. Tată a două frumoase fetiţe, Zoli se relaxează cântând doar când copiii săi sunt la plimbare, în parc.