Din cauza lui Sarkozy, Segolene Royal nu a devenit prima femeie preşedinte al Franţei. Din cauza lui Hollande, nu va fi nici prima doamnă a Franţei. În faţa camerelor de luat vederi, ea vorbeşte de "bucuria profundă" pe care i-o produce victoria lui François Hollande, dar nimic nu poate şterge de pe chipul ei amarăciunea, frustrarea, dezamăgirea. La 59 de ani, după ce o viaţă a luptat pentru emanciparea femeii şi a militat pentru cele mai generoase idei pe tema condiţiei femeii, Segolene Royal descoperă că nu este decât o femeie într-o lume a bărbaţilor şi că nici măcar un destin de excepţie, ca al ei, nu o scuteşte de umilinţa şi suferinţa oricărei femei.

De la început trebuie să spunem că vorbim despre o luptătoare, despre o campioană, despre o femeie de mari ambiţii şi de mare succes: consilieră a preşedintelui François Mitterrand, deputată în circumscripţia Deux-Sevres, ministru în mai multe rânduri în guvernările Pierre Beregovoy şi Lionel Jospin. În prezent este preşedintă a Consiliului regional Poitou-Charentes şi vicepreşedintă a Internaţionalei socialiste. Până şi insuccesele ei pledează în favoarea acestei imagini de super campioană. Da, e adevărat, a pierdut alegerile pentru preşedinţia Franţei în 2007, a fost învinsă în cursa pentru funcţia de prim secretar al Partidului Socialist în 2008, a fost eliminată de la candidatura din partea PS la alegerile prezidenţiale din 2012. Dar numai faptul că a ajuns să lupte la acest nivel constituie un succes remarcabil.

Cu toate acestea, nu va fi nici prima preşedintă a Franţei, nici prima doamnă. Undeva zborul ei s-a frânt. Cine i-a produs mai multă suferinţă, Sarkozy sau Hollande?

În turul doi al alegerilor prezidenţiale din aprilie-mai 2007, candidaţii au fost Nicolas Sarkozy şi Segolene Royal. A câştigat Sarkozy cu 53,06%, faţă de 46,94% cât a obţinut Segolene Royal. Acest rezultat a fost fo