Mesajul a fost trimis. Multumesc!

14.000 de salariaţi la Divizia Minieră

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 9 mai 2012 ·

În CE Oltenia, Divizia Minieră, respectiv fosta SNLO, va avea peste 14.000 de mineri. Şi totuşi la un asemenea personal numeros vor exista diferenţe între mineri, în special la capitolul facilitaţi. Directorul SNLO, Daniel Burlan, speră ca negocierea unui nou contract colectiv de muncă în CE Oltenia să aducă aceleaşi drepturi pentru toţi minerii.

O firmă de specialitate din Germania a fost desemnată de Ministerul Economiei pentru a face selecţia viitorului director general al CE Oltenia. Întrebat dacă îşi va depune CV-ul pentru un astfel de mandat, directorul general al SNLO, Daniel Burlan, a precizat că se va mai gândi, în condiţiile în care obiectivul principal pe care l-a urmărit este acela de înfiinţare a CE Oltenia. „Mă mai gândesc dacă depun CV-ul. Scopul şi obiectivul este acela să creăm această companie, restul nu mai contează. Am realizat ceva împreună cu ceilalţi colegi de la complexuri. Nu ştiu ce poziţie vom avea în viitoarea structură CE Oltenia”, a spus Daniel Burlan la Acces Tv. Deşi nu ştie ce decizie va lua pe viitor, Burlan se declară totuşi mulţumit de faptul că „am reuşit, împreună cu echipa de la SNLO, să facem din această societate una care nu mai înregistrează pierderi iar după primul trimestru profitul brut este de 38 milioane lei. Este compania care intră în CE Oltenia cu gradul de îndatorare cel mai mic, activele societăţii îi permit contractarea de noi credite”.

Fără reduceri de personal în 2012

Directorul general al SNLO se declară destul de optimist chiar dacă este conştient de faptul că nu se pot pune la punct toate lucrurile dintr-o dată. Astfel, în ceea ce priveşte personalul din CE Oltenia, numărul minerilor ce vor face parte din Divizia Minieră se va ridica la 14.000 de salariaţi. „O parte din salariaţii care la ora actuală prestează activităţi în cadrul CE Rovinari şi CE Turceni vor fi realocaţi către activitatea

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum o ora
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 2 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 4 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 2 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 8 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 5 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Kremlinul respinge „presiunile” de a accepta un armistițiu: „Încercarea de a ne speria cu sancțiuni e zadarnică. Noi deja ne gândim la ce vom face după ce sunt impuse”

HotNews acum 8 ore
Rusia a respins sâmbătă „presiunile” exercitate asupra ei în vederea acceptării unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina, precum și noile „amenințări cu sancțiuni” formulate de puteri occidentale, informează agențiile DPA și Agerpres. Citește și UE

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 4 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Discuție între Viktor Orban și Kelemen Hunor despre alegerile din România: „Nu dorim să influenţăm în niciun fel”

Adevarul acum 2 ore
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat că a vorbit sâmbătă, 10 mai, cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, şi a reiterat că „nu doreşte în niciun fel să influenţeze alegerile prezidenţiale din România”.

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

10°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

sâm.

5°/19°
dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°