Aproape toate locaţiile din Bucureşti au fost ocupate, încă de luni, de fanii formaţiilor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao. Aproape toate locaţiile din Bucureşti au fost ocupate, încă de luni, de fanii formaţiilor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao.
Marţi dimineaţă, la prima oară, hotelul Amphitryon din Capitală a fost luat cu asalt de un grup format din 14 fani ai formaţiei Athletic Bilbao. Aceştia au fost aşteptaţi la intrare de personalul hotelului cu pâine, sare, şunculiţă şi cu ţuică, fapt ce i-a impresionat foarte tare pe turiştii spanioli. ”Sincer, nu ne-am aşteptat la o asemenea primire. Este ceva cu totul deosebit să fii întâmpinat, la prima oră, cu masa pusă. Le mulţumim gazdelor noastre”, a declarat, pentru Libertatea, unul dintre suporterii basci. Acesta a adăugat: ”Suntem destul de obosiţi, pentru că am făcut acest drum în etape. Mai întâi, am mers cu maşinile proprii de la Bilbao la Madrid, de unde am luat avionul spre Bucureşti. Acum mergem repede în camere, ne lăsăm bagajele şi plecăm să vizităm Bucureştiul”.
Dintre locaţiile pe care le vor vizita, bascii au răspuns în cor că prima pe listă este Casa Poporului, actualul Palat al Parlamentului. Apoi, suporterii lui Athletic vor ajunge în centrul vechi, unde vor face joncţiunea cu alţi fani ai bascilor. Despre meciul de miercuri, bascii n-au nici un dubiu, precizând: ”Batem sigur şi luăm cupa Ligii Europa la Bilbao. N-o să uităm niciodată de Bucureşti şi de România”.
Finala Ligii Europa dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao este programată miercuri, de la ora 21.45, la Bucureşti.