Fără a fi europocentrist, nu pot totuşi să trec peste constatarea că, în ultimele milenii, europenii au contribuit definitoriu la dezvoltarea civilizaţiei universale.
De cele mai multe ori au fost promotori ai schimbărilor progresiste nu doar pe propriul continent, ci în întreaga lume. Au fost secole la rând când Europa a dat tonul, a determinat caracteristicile sistemului internaţional. S-a antrenat în competiţiile globale fără inhibiţie, deşi, trebuie să recunoaştem, nu întotdeauna în mod onorabil. De exemplu, de pe continentul european au izbucnit cele două conflagraţii mondiale, în secolul al XX-lea, care au cauzat traumele umanitare cele mai teribile.
CINE SE TEME DE SCHIMBARE?
M-au surprins, însă, comentariile unor importanţi lideri de opinie şi politicieni din anumite state membre ale Uniunii Europene, în săptămâna care a trecut, despre ce efecte ar putea să apară în Uniune dacă se produce o schimbare a titularului de la Elysée, ca urmare a scrutinului democratic recent încheiat in Franta. Trec peste faptul că multe dintre materialele publicate de media occidentală propuneau scenarii dintre cele mai fanteziste despre formele de manifestare ale politicii europene, în cazul unei schimbări de genul celei menţionate, în subsidiar proiectând interese mult mai înguste decât cele europene. M-ar fi bucurat o grijă sinceră a politicienilor şi comentatorilor politici despre soarta, căile de dezvoltare a Uniunii Europene! Numai că, de cele mai multe ori, state, corporaţii, sectoare economice îşi plângeau ele însele de milă şi nicidecum nu exprimau îngrijorări despre interesul Europei.
O astfel de gândire pretinde numai schimbarea pe care o proiectează emiţătorii ei şi nicidecum pluralitatea de factori interdependenţi care, fiecare şi împreună, pot genera transformări fundamentale ale societăţii, inclusiv a celei europene. Probabil, astfel de „europ
