Pentru ca pedeliştii să devină „ungureni“ este necesar ca ei să ajungă aproape de a nu mai fi nimic.
După moțiunea de cenzură care i-a dărâmat guvernul, Mihai Răzvan Ungureanu a anunțat că „nu și-a spus ultimul cuvânt“ – în politică, se înțelege. Duminica trecută, la festivitatea de lansare a candidaților PDL, s-a lăsat invitat, apoi a vorbit de la tribună unei săli care
l-a ovaționat și a lansat în final un nu prea greu de decriptat „fiți ungurenii mei!“. Cu alte cuvinte: veniți în jurul meu! Mai târziu, la un restaurant, a promis, se pare, greilor din PDL că se va implica în campania pentru locale la Iași și în alte locuri.
Cu toate astea, MRU n-a declarat dacă va intra în PDL, sau dacă – așa cum s-au gândit mulți și cum la un moment dat părea chiar el să sugereze – va înființa un partid nou de dreapta. Echivocul în ceea ce-l privește se menține.
PDL este, poate, în momentul cel mai rău al existenței sale. Nu are o conducere credibilă, a pierdut puterea în mod neașteptat, învins de o moțiune pe care credea că o va trece cu bine. E lipsit de avânt, de idei, e descurajat, abandonat de cei care își caută, zilele acestea, un loc mai bun sub poala, încă largă, a USL. E izolat pe scena politică, discreditat în ochii alegătorilor. Celebra reîntregire a salariilor pe care Guvernul Ungureanu a anunțat-o și, într-o anumită măsură, a făcut-o posibilă, va fi realizată de Guvernul Ponta care va obține toată recunoștința din partea unei populații lipsite de memorie. Urmează două teste electorale care pot fi decisive pentru acest partid și, într-un fel, pentru dreapta românească în următorii ani.
În aceste condiții, ce va face MRU? Evident, nu știm, dar putem specula fără pretenția de a ghici în globul de cristal.
A intra în PDL, eventual pe o poziție de conducere, este dificil în acest moment și delicat. Deja Radu
