Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au găsit peste două tone de materii prime, mâncăruri şi preparate culinare de care "nici căţelul sau pisica nu s-ar fi apropiat", a declarat, marţi, preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, potrivit Mediafax.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a precizat că au fost verificaţi 297 de agenţi economici, supermarketuri şi lanţurile de magazine care vând mâncare gata preparată, şi s-au constatat abateri la 68 la sută dintre aceştia.
"Au fost verificate 36 de tone de alimente, respectiv materii prime, mâncăruri şi preparate culinare, iar două tone erau în situaţia în care nici căţelul sau pisica nu s-ar fi apropiat de ele", a spus Cerbulescu.
Şeful ANPC a precizat că în multe situaţii unele materii prime erau congelate şi folosite ulterior. Astfel, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au găsit burtă congelată care ulterior era folosită la ciorba de burtă şi perişoare congelate care ulterior erau băgat în ciorba de perişoare.
"Nu este legal să congelezi produsul şi apoi să-l comercializezi", a spus Cerbulescu.
Alte nereguli descoperite de inspectorii ANPC au fost legate de neîncadrarea în cantitatea netă a produselor comercializate. Potrivit lui Cerbulescu, de multe ori inspectorii au constatat că există diferenţe, chiar şi de 150-200 de grame, între cantitatea înscrisă pe caserola produsului şi produsul din caserolă.
În urma controalelor au fost aplicate 217 sancţiuni contravenţionale, constând în 114 avertismente şi 103 amenzi contravenţionale în valoare totală de 301.800 de lei.
Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au găsit peste două tone de materii prime, mâncăruri şi preparate culinare de care "nici căţelul sau pisica nu s-ar fi apropiat", a declarat, marţi, preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu