Momente de graţie în istoria modernă a Bucureştilor. Nicicând Capitala noastră de poveste nu a fost atât de europeană ca acum, nicicând Capitala noastră nu a trimis atâtea informaţii în lume aşa cum se întâmplă în acest început de mai 2012. Organizarea finalei Europa League în România loveşte în atenţia opiniei publice de la noi şi de aiurea mai puternic decât orice altă acţiune publicitară, oricât de meseriaş ar fi fost ea ticluită.

Şi, în plus, de această dată luăm în loc să dăm. Nu mai plătim bani mulţi şi foarte mulţi pentru regii, pentru gesturi de bună voinţă sau comisioane ale complicităţii. Dimpotrivă, zeci de milioane de euro rămân în teşchereaua Bucureştilor. Pentru că, iată, nişte nebuni sătui de traiul în umilinţă au îndrăznit să creadă că se poate şi altfel. Au îndrăznit să creadă că putem fi şi noi gazde de bună condiţie. Avioanele plonjează pe Otopeni într-o mare veselie. Firmele de turism şi comercianţii de bună întâmpinare sunt răsfăţaţi de beneficii doar visate până acum.

Cîştiguri bune realizează şi servitorii unei ospitalităţi mai puţin convenţionale. Prin satrea de bine sunt recompensaţi chiar şi cei care se lasă luaţi de val fără fi cumva legaţi prin interes de întâmplarea cu pricina. Impresia unei revanşe a căpşunăriei îl face pe român să se simtă un pic mai bine.

Sărbătoarea care se întâmplă la Bucureşti acaparează totul în jurul său şi ne propune ca europeni cu dreaptă justificare. Iar participarea nenominală la eveniment este gratuită. De obicei, în astfel de momente, împrumutăm bucurie fără dobânda minimei recunoştinţe. Şi aşa mi se pare normal. De aceea observaţia aceasta nu se vrea nicidecum interpretată ca un reproş. Mai ales că orice atitudine protocolară nu ar avea decât darul de a obosi oarecum bucuria. Dar bucuria nu merită obosită nici prin înjurătură neghioabă, prin înjurătură prostească pur şi simplu. Îngăduinţ