Uimeşte cât de puţin înţeleg sau cât de puţin îi interesează pe politicieni mecanismele presei şi responsabilităţile ei.

A trecut și Ziua Mondială a Libertății Presei, s-a consumat în 3 mai la București și cheful tra­dițional, cu premii care par de șagă, dar nu-s, s-a lansat și Raportul FreeEx, însă si­tua­țiu­nea continuă să fie al­bas­tră. Atentatele politicienilor la autonomia jurnalistului și a instituțiilor presei rămân la ordinea zilei, mai ales de când s-a acreditat mass-me­dia de propagandă, merce­na­riatul cu coroniță, jurnalismul de bălăcărit adversari politici. Într-o vreme, televiziunea pu­blică era ținta favorită a cri­ticilor pentru subordonarea față de putere, însă ea a fost detronată de Antenele-Felix și de Realitatea TV-Vântu, care au demonstrat cum trebuie să arate o adevărată obediență și care este profilul jurnalistului-preș la pi­cioa­rele stăpânului. Acesta este, de altfel, modelul visat de oamenii politici din România, pe care încearcă să-l impună ba unii, ba alții, după cum prind puterea. Nu mai departe, ca pre­lu­diu la celebrarea libertății presei, senatorul Dan Radu Rușanu, simțindu-se deja pe cai mari, s-a răstit la un moderator de la TVR Info, pentru că avea un singur invitat în stu­dio pentru a comenta, în calitate de analist nea­filiat, ultimele evoluții de pe scena poli­tică.

Ceea ce uimește în general este cât de puțin înțeleg sau cât de puțin îi interesează pe po­liticieni mecanismele pre­sei și responsabilitățile ei, deși sunt ombilical legați de ea. Invocând CNA pentru „deze­chiblibru“, fiindcă nu-i convenea opinia invitatului, d-l Rușanu a judecat interviul de opinie după o regulă ina­dec­vată, care se aplică mai ales atunci când sunt invitați politicieni, pentru a asigura echi­librul mediatic între putere și opoziție. Ero­na­tă este și credința celor mai mulți politicieni și cetățeni că doar mediile publice au o