Consilierii locali au votat, marţi, returnarea sumei de 19.000 de euro Guvernului maghiar, suma reprezentând banii rămaşi necheltuiţi pentru restaurarea grupului statuar Matei Corvin. Guvernul maghiar a virat peste 363.000 de euro pentru lucrările la statuie, în vreme ce costul final al lucrărilor executate a fost de 344.000 de euro.
Consiliul Local a fost informat în luna aprilie de solicitarea Guvernului maghiar că banii care au rămas după refacerea grupului statuar din centrul Clujului să fie restituiţi. În luna aprilie, consilierii locali au avut discuţii aprinse pe acest subiect, Steluţa Cătăniciu declarând că este şocată de costul atât de mare al lucrărilor. „Se putea construi un cartier întreg cu banii aceştia", declara luna trecută Cătăniciu.
Consilierul PSD Gheorghe Vuşcan a atras atenţia în şedinţa anterioară de Consiliu Local că monumentul recent restaurat dă semne de "oboseală" şi că primăria ar trebui să se ocupe de acest lucru. "Lucrarea are doi ani de garanţie şi toate problemele care vor apărea vor fi remediate de constructori, fără să fie necesari alţi bani", a asigurat viceprimarul Laszlo Attila.
Convenţia încheiată între municipiul Cluj-Napoca şi Ministerul Ungar al Educaţiei şi Culturii a avut ca obiect restaurarea monumentului Grup statuar Matei Corvin, conform căreia pentru realizarea investiţiei, Ministerul Ungar al Educaţiei va contribui cu suma de 400.000 de euro, iar municipiul Cluj-Napoca cu suma de 1.600.000 lei.
În luna februarie 2009, Ministerul Ungar a virat municipiul Cluj-Napoca suma de 363.151 euro. Valoarea obiectivului de investiţie a fost în suma de 2.998.246 lei. Inaugurarea oficială a statuii restaurate a lui Matei Corvin a avut loc în luna aprilie 2011 la Cluj-Napoca.