Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU. Aproape jumătate din populaţia unei singure ţări va suferi de OBEZITATE până în 2030

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 8 mai 2012 ·

Obezitatea afectează un număr din ce în ce mai mare de oameni din întreaga lume. Predicţiile nu sunt bune deloc nici pentru următorii ani. Pentru un singur stat se presupune că aproape jumătate din populaţia sa va fi obeză în 2030. Sursa: Arhiva EVZ

Peste 42% din americani ar putea fi obezi până în 2030, arată un studiu difuzat ieri la Washington, în deschiderea unei conferinţe despre obezitate, miză majoră a sănătăţii publice în Statele Unite, scrie 7sur7.be.

În 2030, 42,2% din americani ar putea fi obezi, adică 32 milioane de persoane în plus faţă de prezent, potrivit unor cercetători de la Universitatea Duke din Carolina de Nord, care şi-au prezentat previziunile în deschiderea conferinţei “Greutatea unei naţiuni". Rata persoanelor care suferă de obezitate severă s-ar putea dubla, trecând de la 5% la 11%, arată aceiaşi cercetători, care apreciază la 550 miliarde de dolari costurile medicale ale acestor evoluţii în următorii 20 de ani.

La a doua ediţie a “Greutăţii unei naţiuni", conferinţă organizată prima dată în 2009, participă zeci de organizaţii şi structuri private sau publice, sub egida secţiei de nutriţie a Centrului de control şi prevenire a bolilor (CDC). Institutul american de Medicină urmează să publice marţi recomandări care vizează 'să inverseze tendinţa'.

Deja 36% dintre adulţii din Statele Unite sunt obezi

În Statele Unite existau în 2010 circa 36% de adulţi obezi - adică 78 milioane de persoane - şi 17% copii (până la 19 ani) - 12,5 milioane -, a spus luni Cynthia Ogden, epidemiolog la CDC. Tendinţa a început semnificativ în anii 1990 şi îndeosebi la sfârşitul deceniului, înregistrând o rată de trei ori mai mare decât în anii 1970. Creşterile afectează mai ales populaţia de culoare şi hispanică.

Soţia preşedintelui Barack Obama, Michelle Obama, foarte implicată în combaterea obezităţii la cop

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°