Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul care a devenit Elvis

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 8 mai 2012 ·

Să fie sosia "Regelui" este pentru Rob Kingsley o slujbă full-time. Turneul îl va purta luna aceasta şi în România. Rob Kingsley

Rob Kingsley este îndrăgostit încă din copilărie de Elvis. Bineînţeles, întrebarea ar fi cine nu îl iubeşte pe Regele rock and roll-ului. De aceea, comunitatea sosiilor sale este impresionantă.

Sunt prezenţi în mai toate comediile în care apare o nuntă la Vegas, iar de-a lungul timpului le-au fost dedicate cărţi, filme şi documentare. Pentru britanic, Elvis a fost ca o dragoste la prima vedere.

"Îmi amintesc şi acum prima dată când l-am auzit cântând «Heartbreak Hotel». Eram la un prieten acasă şi pusese Elvis. Cum am auzit, am zis «wow»".

A început să îl studieze pe Rege, din cap până în picioare, pentru că un artist tribut trebuie să se identifice din toate punctele de vedere cu idolul său.

"Mă antrenez pentru asta în fiecare zi. Mă uit la DVD-urile cu Elvis şi ascult muzica lui. Trebuie să exersezi şi mişcările şi cântecele", spune Kingsley, care recunoaşte că nu se poate hotărî dacă îi place mai mult atitudinea sau înfăţişarea idolului său.

"Înainte de toate, sunt un fan al lui Elvis", povesteşte Kingsley, care de aici îşi trage forţa pentru fiecare concert şi puterea să vorbească cu fiecare fan în parte.

"Sper că pot să îi fac să înţeleagă cum era să fie lângă Elvis, să le dezvolt pasiunea pentru a asculta muzica lui". Pentru asta apelează şi la câteva "trucuri". De exemplu, costumele lui sunt făcute de cel care îi făcea costumele şi lui Elvis.

"Încerc să respect cât mai fidel imaginea lui". Iar când vine vorba de memoria lui Elvis, o cinsteşte făcând donaţii din ceea ce câştigă de pe urma concertelor de succes.

"Elvis ar spune fanilor să se bucure de spectacol"

Kingsley este una dintre cele mai cunoscute sosii ale lui Elvis, cel puţin din Europa, iar pe 11 mai

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România reacționează după ce Financial Times a scris că SUA fac presiuni pentru frații Tate. Ce spune Ciolacu după discuția cu Hurezeanu

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis marți, 18 februarie, după o discuție privată cu ministrul de Externe Emil Hurezeanu, că SUA nu au cerut oficial României detalii referitoare la frații Tate.

Avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie. „Nu există niciun fel de risc să rămânem fără gaz sau fără energie electrică”, ne asigură ministrul Energiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, după comandamentul de iarnă convocat la minister, că pe prognozele pe care le-a primit, avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie, el dând asigurări că nu

Zelenski critică din Turcia întâlnirea ruso-americană de la Riad „cu privire la Ucraina, fără Ucraina”

Ziare.com acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care se află într-o vizită în Turcia, critică întâlnirea ruso-americană de marţi, 18 februarie, din Arabia Saudită, pe care o cataloghează drept negocieri cu privire la invazia rusă a Ucrainei ”fără Ucraina

Susținător al lui Călin Georgescu, reținut după ce a amenințat, pe TikTok, că-l dă „cu capul de bordură” pe Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de procurori pentru amenințări și injurii la adresa lui Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Mesajele au fost postate pe TikTok, unde influencerul are peste 23.000 de urmăritori.

Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat subit la doar 43 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat la doar 43 de ani. Anunțul a fost făcut de Filarmonica de Stat Oradea pe rețelele de socializare. „Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, tenor

Planul roșu de intervenție, activat pentru aterizarea de urgență a unui avion cu peste 200 de pasageri la bord. Ce a cauzat panica pe aeroport

Ziare.com acum 4 ore
Un avion cu peste 200 de persoane la bord a aterizat de urgență marți, 18 februarie, pe Aeroportul Cluj-Napoca marți, 18 februarie. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar acum toți pasagerii aeronavei sunt în siguranță, anunță ISU C

Episodul 13 al podcastului „Update Go4it” îl are ca invitat pe Vlad Micşunescu

Mediafax acum o ora
Episodul va fi disponibil vineri, 21 februarie 2025, începând cu ora 12:00, pe canalul de YouTube Go4it.ro. Această ediţie este realizată cu sprijinul Defender. Vlad Micşunescu este cunoscut pentru expertiza sa în domeniul auto, oferind recenzii det

Nicuşor Dan spune că a strâns, în două săptămâni, 700.000 de lei, de la peste 2.000 de persoane, donaţii pentru campania electorală la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, spune că a strâns, în două săptămâni, 700.000 de lei, de la peste 2.000 de persoane, donaţii pentru campania electorală la prezidenţiale. ”Ultima oară când m-am uitat, deci noi am lansat asta acum exact două săptămân

Marcel Ciolacu vrea convocarea CSAT după ce JD Vance a criticat anularea alegerilor prezidențiale din România

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, 18 februarie, într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Victoria, că în opinia sa se impune convocarea CSAT după afirmațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance, dar acest lucru trebuie făcut de preşedintele in

VIDEO Ilie Bolojan, la șase zile după ce a preluat funcția de președinte interimar, despre anularea alegerilor: „A fost o situație excepțională gestionată cu instrumente democratice”

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, spune că România se află „în cadrul constituțional” în acest moment, după anularea primului tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut. El a afirmat, la întâlnirea cu ambasadorii acreditați la București, că

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-9°/-0°
joi

-12°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-2°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/2°
vin.

-5°/0°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

0°/2°
joi

-1°/2°
vin.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-2°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/4°
vin.

-3°/4°