Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii se răsfaţă cu mâncare nesănătoasă

Publicat in Adevarul, marți 8 mai 2012 ·

73% din bucureştenii care iau masa în oraş în mod regulat preferă să se răsfeţe când merg la restaurant, arată un studiu efectuat de Unilever Food Solutions.

Pentru că percep ieşirile la masă ca fiind ocazii speciale, oamenii comandă feluri de mâncare nesănătoase. Un studiu recent efectuat de Unilever Food Solutions arată că 70% din cei chestionaţi cred că obezitatea este într-adevăr o problemă în ţara noastră, însă asta nu-i descurajează să mănânce nesănătos.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estima că, în 2008, 1,5 miliarde de adulţi erau supraponderali. Dintre aceştia, 500 de milioane erau obezi. Până în 2015, numărul supraponderalior va creşte la 2,3 miliarde, iar cel al obezilor - la 700 de milioane. Conform aceleiaşi surse, în 2008, 51% din adulţii români erau supraponderali, iar 19,1% - obezi. Printre cauzele principale ale acestei epidemii se numără sedentarismul şi alimentaţia necorespunzătoare.

Mâncarea sănătoasă, considerată scumpă

Mâncarea sănătoasă este considerată scumpă, nesăţioasă şi mai puţin gustoasă de către persoanele care iau frecvent masa în oraş, atât la nivel local, cât şi la nivel global. 57% din respondenţii de la nivel global cred că mâncarea sănătoasă este mai scumpă (cei mai mulţi din aceştia fiind în Polonia - 69%, şi cei mai puţini în Marea Britanie - 46%). Comparativ, 78% din bucureşteni spun că mâncarea sănătoasă are un preţ mare.

Global, mai mult de patru din zece respondenţi consideră că mâncarea sănătoasă nu este suficient de săţioasă. În Bucureşti, mai mult de jumătate dintre persoanele chestionate au fost de acord cu această afirmaţie. Felurile de mâncare sănătoase sunt percepute ca mai puţin atrăgătoare de o treime din cei chestionaţi la nivel global. Mai mult, 63% din persoanele intervievate la nivel local spun că opţiunile sănătoase puse la dispoziţia lor de către restaurante nu par gustoase.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 55 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 42 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum o ora
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°