De ce refuză europenii să se bucure de beneficiile pieței unice a muncii? Aproape un sfert din forța de muncă a Spaniei - aici intrând nu mai puțin de jumătate din tinerii iberici - este, în momentul de față, în căutarea unei slujbe. În timp ce ratele șomajului din state precum Austria, Germania și Olanda sunt incomparabil mai mici.

Când ajung în situații similare, americanii își iau lumea-n cap și pleacă în cutarea unui job, oriunde s-ar ivi această oportunitate. Europenii, în schimb, nu sunt deloc dispuși să-și schimbe locul de baștină, fiind reticenți în privința mutării atât în alt oraș, cât mai ales în altă țară.

Există o cauză foarte clară a acestor deosebiri de mentalitate: diferențele lingvistice. Da, limba chiar contează. Așa se face că în Canada mobilitatea este mult mai mare în interiorul țării per ansamblu decât între Quebec (provincie de limbă franceză) și teritoriile unde se vorbește engleza. Un studiu realizat de Nicola Fuchs-Schündeln, de la Goethe University Frankfurt, și de Kevin Bartz, de la Harvard, arată că, în calea mobilității, barierele lingvistice sunt mult mai puternice decât granițele convenționale. Apoi, să nu uităm argumentul demografic. Angajații în vârstă nu sunt prea avantajați de procesul migraționist, aceștia având prea puțini ani de activitate înainte ca să se poată bucura de beneficiile mobilității.

Când există premise atât de nefericite, înlăturarea celorlalte obstacole este imperioasă. În teorie, cu excepția cazurilor României și Bulgariei, de-a lungul Uniunii Europene migrația ar trebui să fie la fel de facilă ca în interiorul granițelor unei singure țări. În practică, obstacole există la tot pasul.

Unul dintre acestea ar fi ponderea taxelor și a beneficiilor în salariul brut în diverse părți ale continentului. Discrepanțele dintre veniturile de acasă și cele din statele bogate au fost principala cauză a fug