Grupul Bosch va construi la Cluj-Napoca un centru de producţie şi dezvoltare pentru unităţi electronice de comandă destinate industriei auto, printr-o investiţie iniţială de 77 milioane de euro, se arată într-un comunicat al grupului.
Prima fază a investiţiilor, cea de construcţie, va dura până la finalul anului 2013. Lucrările vor fi demarate în cel de-al doilea trimestru al anului 2012, iar procesul de producţie este programat să înceapă la mijlocul anului 2013. Noul centru va avea o suprafaţă totală de circa 38.000 mp. Până la sfârşitul anului 2013, în jur de 340 de angajaţi îşi vor desfăşura activitatea în domeniul producţiei şi cercetării din cadrul acestui centru.
Din punct de vedere organizaţional, acest nou centru va face parte din divizia Automotive Electronics, care are 17 unităţi de producţie la nivel mondial şi aproximativ 20.000 de angajaţi.
Până în prezent, Grupul Bosch este reprezentat în România în trei locaţii, în Bucureşti, Timişoara, şi Blaj. Numărul total de angajaţi ai concernului Bosch în România este de circa 1.400 de persoane.
Conform rezultatelor financiare, în anul fiscal 2011, peste 300.000 de angajaţi au generat vânzări de 51,5 miliarde de euro, în domeniile construcţiei de autovehicule, tehnologiei industriale, bunurilor de larg consum şi echipamentelor pentru construcţii. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de ţări.