ARAM - Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu și Eco-Rom AMBALAJE, ca cei mai relevanți reprezentanți ai industriei producătoare de bunuri ambalate din România, cu sprijinul Asociației Municipiilor din România, au organizat la Pitești o masă rotundă cu tema: ”Colectarea separată a deşeurilor în România. De la obiective europene la realităţi locale” . Masa rotundă, al cărei amfitrion a fost cunoscutul realizator de televiziune de origine argeșeană, Lucian Mândruță, a avut ca scop armonizarea opiniilor autorităţilor naţionale și locale (din județele Argeș, Dâmbovița, Vâlcea, Olt, Teleorman și Giurgiu), ale asociațiilor de mediu şi ale industriei de profil.
Au fost analizate cele mai bune soluţii pentru realizarea obiectivelor de colectare și reciclare stabilite la nivel european și național atât pentru industrie, cât și pentru autoritățile locale. Prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, România şi-a asumat o serie de obligaţii în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor, între acestea regăsindu-se şi cele referitoare la atingerea ţintelor de colectare, reciclare şi valorificare a deșeurilor. Potrivit normelor europene, administrația publică locală are obligația ca, începand cu anul 2012, să asigure colectarea separată pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă. De asemenea, până în anul 2020, acestea trebuie sa asigure un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din cantitatea de astfel de deșeuri care provin din deșeurile menajere și similare acestora. Pentru deșeurile de ambalaje, obligaţia totală de reciclare a României este de 55%, începând cu 2013. Această obligație revine producătorilor și importatorilor de bunuri ambalate. În plus, la inițiativa industriei, s-au impus producătorilor și importatorilor ținte suplimentare pentru PET și aluminiu pentru anul 2011 și începând cu 2012. Pentru ambalaje de tip PET o