Numărul satelor bulgare rămase fără niciun locuitor a crescut anul trecut, fapt ce consolidează imaginea unei depopulări a zonelor rurale din Bulgaria.
Conform ultimului recensământ din Bulgaria, efectuat în februarie 2011, 181 de sate nu aveau niciun locuitor, dar potrivit statisticilor oficiale, până la sfârşitul lui decembrie 2011, numărul lor a crescut la 183, relatează site-ul Novinite.com.
Statisticile arată că cinci dintre cele 181 de sate care nu erau locuite în februarie 2011 au locuitori în prezent, relatează Agenţia bulgară de presă. Dar acest lucru înseamnă că alte şapte sate au rămas fără locuitori în ultimele zece luni ale lui 2011, adaugă sursa citată.
Regiunea cu cele mai multe sate depopulate este Gabrovo, în partea de centru-nord a Bulgariei, urmată de regiunea învecinată Veliko Târnovo şi de regiunea Kardjali din Munţii Rodopi, în sud-estul ţării.
Satul Lozen, situat la est de capitala Sofia, rămâne cel mai mare din Bulgaria, cu o populaţie de 6.281 de persoane, aflată totuşi într-o uşoară scădere.