Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce a vorbit din nou Traian Băsescu despre „Coaliţia 322”. PLUS: O discuţie telefonică în contradictoriu din prima zi

Publicat in Gandul, marți 8 mai 2012 ·

Premierul Victor Ponta a dezvăluit de ce preşedintele Băsescu a vorbit la ceremonia de la Palatul Cotroceni despre majoritatea 322. Înaintea ceremoniei Victor Ponta şi preşedintele Băsescu au avut un scurt dialog despre votul din Parlament pentru învestirea Guvernului. "Aţi avut o majoritate cam mare", i-ar fi spus preşedintele noului premier. Potrivit relatării lui Victor Ponta acesta i-a replicat: "mai aveam puţin până la 322". La ceremonia oficială, preşedintele Băsescu a reluat discuţia dintre cei doi afirmând: "Aţi obţinut 284 de voturi, vă apropiaţi de cifra de 322, care v-a purtat noroc data trecută". Victor Ponta a spus că USL nu este la putere, deoarece Crin Antonescu nu este la Palatul Cotroceni. "USL va deţine puterea după ce Crin Antonescu va ajunge preşedintele României. Îmi doresc ca acest lucru să se întâmple cel mai repede. Acum este o coabitare între preşedinte, Parlament şi Guvern", a subliniat primul-ministru. El a precizat că a avut şi astăzi o discuţie în contradictoriu pe o temă de politică externă. "Am avut astăzi o discuţie telefonică cu preşedintele, pentru că trebuia să fiu informat. Titularul pe politică externă este preşedintele. Nu voi contesta dreptul preşedintelui de a fi titularul politicii externe în colaborare cu ministrul de Externe", a precizat premierul Ponta. Premierul Victor Ponta a dezvăluit de ce preşedintele Băsescu a vorbit la ceremonia de la Palatul Cotroceni despre majoritatea 322. Înaintea ceremoniei Victor Ponta şi preşedintele Băsescu au avut un scurt dialog despre votul din Parlament pentru învestirea Guvernului. "Aţi avut o majoritate cam mare", i-ar fi spus preşedintele noului premier. Potrivit relatării lui Victor Ponta acesta i-a replicat: "mai aveam puţin până la 322". La ceremonia oficială, preşedintele Băsescu a reluat discuţia dintre cei doi afirmând: "Aţi obţinut 284 de voturi, vă apropiaţi de cifra de 322, ca

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eleganță la SUPERLATIV! Cum au apărut la petrecerea de nuntă a Kirei soții Hagi, Ianis și Elena, Gigi Becali și verii lui

Cancan acum 4 ore
În aceste momente, nume mari din sport, afaceri și showbiz petrec alături de Kira Hagi și Thomas Ferfelis, în cadrul nunții de poveste ce are loc la Cernica Events, pe malul lacului. Cununia religioasă s-a încheiat în aplauzele emoționate ale invita

Copac prăbușit peste două persoane în municipiul Brașov. Un tânăr a murit

HotNews acum 10 ore
Un arbore a căzut peste doi oameni, duminică, în municipiul Brașov, iar unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a murit în urma incidentului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov. ISU Brașov spune că, în jurul o

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum 7 ore
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

Trump spune că administraţia lucrează la introducerea unui „permis temporar” pentru imigranţii din anumite sectoare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu pentru Fox News că administraţia lucrează la elaborarea unui permis temporar pentru imigranţii care lucrează în anumite sectoare, ceea ce a

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 4 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

UPDATE - Traficul feroviar, întrerupt între Sinaia şi Buşteni după ce un copac a căzut pe firele electrice/ Circulaţia trenurilor, reluată pe ambele fire/ 15 trenuri înregistrează întârzieri - FOTO

News.ro acum 5 ore
Traficul feroviar a fost întrerupt, duminică după-amiază, între Sinaia şi Buşteni, după ce un copac a căzut pe firele electrice, fiind afectate ambele sensuri de circulaţie. Angajaţii CFR SA au intervenit pentru a îndepărta copacul şi a verifica lin

Marius Tucă Show începe luni, 30 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mii de norvegieni au crezut că au devenit milionari jucând la loterie. Demisie la vârful Norsk Tipping ca urmare a unei erori grave

HotNews acum 5 ore
Numeroşi norvegieni au crezut că au devenit milionari după ce au primit o notificare de la compania naţională de jocuri de noroc prin care li se comunica că au câştigat sume fabuloase – până când s-a dovedit că era vorba de o greşeală, relatează BBC

Călin Georgescu s-a rugat în deschidere la biserica în care Kira Hagi şi Thomas Ferfelis s-au cununat

Gandul acum o ora
Călin Georgescu s-a rugat cu puțin timp înainte de nunta anului Kira Hagi și Thomas Ferfelis la Biserica Sfântul Visarion. Nu pentru a participa la cununia fiicei „Regelui”, ci, cel mai probabil, pentru a se închina şi a se ruga, conform reporterilo

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/33°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/31°
Constanta
acum

22°
lun.

22°/27°
mar.

20°/25°
mie.

18°/27°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

16°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/36°
mar.

18°/32°
mie.

16°/36°
joi

18°/38°