Specialiștii străini și români au întocmit o listă cu recomandări pentru a stimula absorbția banilor europeni, valabile atât pentru actualul buget al UE, cât și pentru cel viitor. Pot fi acestea aplicate?
Reanalizarea priorităților în ceea ce privește proiectele destinate mediului de afaceri, simplificarea ghidului solicitantului, renunțarea la analiza cost-beneficiu, care nu furnizează informații importante pentru selectarea proiectului și scheme combinate grant-împrumut bancar pentru schemele de minimis, implicându-se astfel și băncile în ecuația finanțării mediului privat. Acestea sunt câteva din recomandările pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor UE alocate în cadrul actualului, dar și al viitorului buget al UE, făcute de către consorțiul de firme care au obținut contractul pentru evaluarea implementării priorităților și proiectelor pentru mediul de afaceri, proiect cu o valoare de peste 652.000 de lei, finanțat din fonduri europene.
Analize inutile, dar costisitoare
Studiul a fost realizat de două firme belgiene (East West Consulting și European Consulting Organization) și două din România (East West Consulting România și NTSN Conect). „Este prioritar, pentru a stimula absorbția, să se simplifice procedurile de contractare și evaluare, dar și să se readucă băncile în procesul de finanțare a firmelor care au proiecte europene“, a precizat Victor Platon, unul dintre experții care au participat la acest proiect. El a adăugat că analiza cost-beneficiu trebuie înlocuită cu o altă analiză, care să permită o mai bună alocare a fondurilor.
„Beneficiarii cheltuie zeci de milioane de euro pentru analiza cost-beneficiu, care nu aduce informații esențiale pentru selectarea proiectelor spre a fi finanțate. În plus, se poate reduce timpul de evaluare a proiectelor prin renunțarea la această analiză și înlocuirea sa cu o