Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorii din minerit şi energie, pârâţi la Ponta

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 9 mai 2012 ·

Reabilitarea DN 66 Rovinari-Bumbeşti-Jiu şi evaluarea activităţii directorilor Complexurilor Energetice şi SNLO, acestea sunt problemele stringente pe care Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, le va ridica, astăzi, premierului Victor Ponta, prezent la Târgu-Jiu. Ion Călinoiu îi va transmite lui Ponta să ia măsuri împotriva Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi privind abandonarea lucrărilor de reabilitare de către firma maghiară pe DN 66 Rovinari-Bumbeşti-Jiu. De asemenea, Călinoiu îi va recomanda lui Victor Ponta să organizeze o şedinţă de analiză la Ministerul Economiei cu toţi directorii companiilor de stat din Gorj.

Noul ministru al Economiei le va analiza activitatea managerilor din SNLO, dar şi ai Complexurilor Energetice Turceni şi Rovinari, susţine Ion Călinoiu. „Drumul de la Rovinari la Bumbeşti-Jiu este de trei ani lăsat în paragină de administratorul acestuia, iar acum noul Ministru al Transporturilor se va implica pentru rezolvarea acestei probleme. De asemenea, vreau o întâlnire la nivelul Ministerului Economiei şi a specialiştilor în judeţul Gorj pentru a vedea care este situaţia din minerit şi energie atât sub aspectul investiţiilor, a indicatorilor de performanţă să vedem cât de mult durează o nouă formă de organizare, care să devină mai eficientă în aceste domenii ca să asigure garanţia locurilor de muncă. Această întâlnire să nu se facă ba la Rânca, ba mai ştiu eu prin ce birouri ale sindicatelor, ci să se facă în parteneriat cu partenerii sociali, cu conducerea tehnică administrativă a unităţilor, dar şi cu autorităţile publice locale în pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea. Pe mine m-a deranjat comportamentul actualilor directori din minerit şi energie, m-a deranjat atitudinea plină a acestora şi de aceea e nevoie de această întâlnire cu premierul Victor Ponta”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliul

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 8 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°